Am scos-o anul trecut, o scoatem și anul ăsta”, ne promite cu un aer de salvator, Mircea Rednic, după zece etape în care UTA a reușit să câștige o singură dată, în fața celei mai slabe echipe (deocamdată) din campionat.

Același Rednic care ne promite cu steagul sus că… o scoate și anul ăsta, ca anul trecut, ne garanta, subliniez: garanta! că își asumă alcătuirea echipei și toate plecările de la UTA. Obiectivul lui Rednic era calificarea în play-off cu UTA Arad și ajungerea în finala Cupei României.

Acum, vorba bețivului: „Eu cu cine votez?“ sau mai bine spus ce să mai credem din declarațiile lui Rednic. La ce anume se referă atunci când ne promite că „o scoate?“

Se referă la faptul că o scoate și anul acesta de la retrogradare sau își asumă, prin plecare, ratarea play-off-ului?

Sigur, este aproape blasfemator să pui la îndoială personalitatea fotbalistică a lui Mircea Rednic. Dar atunci când ți-ai făcut singur un renume de antrenor de transferuri, ai schimbat jucători la greu și ai adus alți zeci „la kilă“, după ce de abia ai reușit să… o scoți și anul trecut, iar apoi vii pe la aproape jumătatea campionatului să declari că nu ai atacanți, mi se pare că lipsește o doză considerabilă de profesionalism.

În rest, rămân la aceeași nelămurire: ce anume o să (mai) scoată Mircea Rednic?

Lasă un răspuns

Recomandările redacției