Cubleșan, despre revirimentul juniorilor: „Deși am fost criticați, Mister ne-a spus că are încredere în noi”

0
93

Paul Cubleșan a înscris cel
de-al doilea său gol într-un meci oficial la UTA în victoria cu 2-1 contra celor de la Pandurii.
Intrat pe teren la mijlocul primei părți în locul accidentatului El Hasni, mijlocașul de bandă e de părere că succesul din deplasare contează mult pentru moral, dar cea mai importantă e continuitatea.
„E foarte importantă această victorie după cele trei înfrângeri consecutive, patru dacă o luăm în considerare și pe cea din Cupă. Ne bucurăm astăzi, dar de mâine începem să ne pregătim pentru meciul cu Metaloglobus, unul de asemenea foarte important pentru că vrem să legăm cât mai multe victorii și să ajungem acolo sus, unde ne e locul”, spune fotbalistul de 20 de ani.
Nefiind un jucător cu talie, fostul mijlocaș al Brăilei nu înscrie foarte des cu capul, dar astăzi a făcut-o din centrarea unui alt ju­nior, David Popa: „Nu am mai înscris cu capul în Liga a II-a, doar la juniori, nu e specialitatea mea. E important că noi, juniorii, am realizat ceva în acest meci. Deși am fost criticați, «Mister» ne-a spus că are încredere în noi, că ține cu noi și că vom ajunge fotbaliști. Astăzi i-am arătat domnului profesor că poate să se bazeze pe noi în continuare și că merităm să jucăm cât mai mult, iar dacă intrăm de pe bancă ne putem ajuta echipa”.
UTA a dominat în mare parte primul mitan pe sinteticul de la Târgu Jiu, iar la vestiare Ionuț Popa nu a avut prea multe de spus elevilor săi. „La pauză, «Mister» ne-a încurajat să jucăm cum am făcut-o în prima repriză, pentru că eram peste ei și nu aveam cum să pierdem acest meci. Ne-a spus să ne mobilizăm și să câștigăm meciul, iar până la urmă asta
s-a și întâmplat” a încheiat Cubleșan.
Dacă reușita a fost o formalitate, primul gol al mijlocașului clujean în tricoul UTA-ei a fost poate cel mai frumos marcat de arădeni în acest sezon. Pe „Dan Păltinișanu”, contra lui ACS Poli, Pop a lobat o minge, fostul său coleg de la Brăila a săltat la rându-i balonul peste Basic și a înscris în poarta lui Curileac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.