Cinci sportivi arădeni legitimaţi la secţia de culturism a clubului sportiv AMEFA au participat la a XXV-a ediţie a concursului internaţional de culturism şi fitness „Cupa libertăţii-Memorial Vasile Balmuş”, organizat la Timişoara. Sportivii lui Mihai Dehelean au reuşit să se facă remarcaţi datorită formei fizice de excepţie.
Astfel, dacă Andreea Szabo, 18 ani, aflată la prima ei competiţie, a obţinut locul 4 la categoria models, Pană Geta s-a ales cu o medalie de bronz la fitness.
Cei trei băieţi din echipa arădeană au concurat la categoria debut în culturism: Andrei Scorţar a ocupat locul I, Laurenţiu Moza s-a clasat pe 2 iar Daniel Moza a încheiat pe 4.
La competiţia din oraşul de pe Bega au participat peste 50 de sportivi din România, Ungaria, Serbia şi Germania.
Sport 39
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »