Cum fac utiștii trecerea de la Dinamo la Daco-Getica? Balint: „E greu să te montezi 100%, dar trebuie să ne respectăm statutul”

0
76

Săptămână cu două meciuri cu echipe din București pentru UTA, însă de calibre diferite. Ceea ce a fost mai frumos din punct de vedere al provocării fotbalistice a trecut pentru „roș-albi” cu deznodământul previzibil în fața celor de la Dinamo (1-3, în 16-imile Cupei României), iar ceea ce este mai important, nu nepărat ușor, urmează sâmbătă.
„Bătrâna Doamnă” o găzduiește sâmbătă dimineața pe Daco-Getica, formație de pluton în liga secundă, pentru trei puncte vitale înainte de pauza pe care arădenii o vor lua până la mijlocul lunii octombrie ca urmare a convocărilor venite pe adresa lui Miculescu și Isac. Întrebarea ce se pune este cum vor face trecerea utișii de la un adversar de tradiție, de Liga 1, la unul ce luptă pentru salvarea de la retrogradare . „Este greu ca fotbalist să te montezi 100% împotriva unui adversar mult mai slab cotat. Discutam cu colegii care jucau în competițiile europene la mijlocul săptămânii și la fel spuneau că, efectiv, sunt sleiți de puteri. Am jucat și eu și știu ce înseamnă în momentul în care dai totul într-un meci la mijlocul săptămânii. Sâmbătă va fi foarte greu, dar eu sper ca băieții să fie responsabili, să conștientizeze că trebuie să reușim să ne adunăm și, indiferent cum ar fi, trebuie să obținem cele trei puncte. Este vital să rămânem acolo, trebuie să ne respectăm statutul până la urmă și sper din tot sufletul să câștigăm următorul meci de campionat. Chiar vreau să le transmit un mesaj suporterilor, în sensul că aș vrea să vedem și sâmbătă un stadion plin împotriva celor de la Daco-Getica”, a punctat Laszlo Balint.
Stagiunea trecută, după ce și-au consumat energiile în Cupă cu o altă prim-divizionară, Poli Iași, UTA a clacat pe teren propriu cu Balotești, formație ce avea să re­trogradeze la finalul campionatului. „Vrem să evităm orice surpriză neplăcută. Nu ne gândim la lucruri negative, vrem să o ținem pe același drum, pentru că la Pandurii am făcut un joc foarte bun. Din păcate, am spus-o și atunci, am primit acele două goluri pe momente de superficialitate, pe faze fixe”, a adăugat tehnicianul „roș-albilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.