Mureșul a fost sâmbătă, 8 septembrie, în sărbătoare: 15 echipe de pasionați ai datului din vâsle din Arad, Timișoara și Ungaria, cu un total de 180 de persoane (participanți direcți în bărci plus echipele de tehnicieni), s-au prezentat la startul competiției Cupa Aradului la caiac-dragon, competiție de sport-agrement organizată de Asociaţia Club West Sport Arad, cu sprijinul Primăriei Arad. „Am avut 200 de persoane în mișcare, incluzând și echipa de organizare, deci evenimentul a fost un real succes. Am avut și un mic inci-dent – o răsturnare de barcă cu echipaj cu tot, însă totul s-a terminat cu bine, cu mai mult amuzament și cu mai multă veselie decât cu spaime. A fost o zi plină de mișcare, continuată de o seară cel puțin la fel de frumoasă la Perla Mureșului, unde s-a făcut premierea și s-a luat masa împreună”, declară Reinhard West, organizatorul evenimentului și fondatorul Asociaţiei Club West Sport Arad.
Cu atâtea echipe participante, timpul necesar pentru încheierea întrecerii s-a prelungit, spre bucuria celor peste 1.000 de arădeni care au asistat la „dueluri” de toată frumusețea, unele tranșate categoric, altele „la un bot de dragon”.
Transpirațiile au curs de pe toți vâslașii, dar parcă mai tare de pe „numărători”, cei care băteau într-o tobă ritmul vâslirii; „dădeau” în tobe cu atâta ardoare încât aveai senzația că ei trag mai tare decât toți vâslașii laolaltă – și meritau și ei câte un premiu, măcar de frumusețe dacă nu de performanță.
Un moment deosebit a fost răsturnarea bărcii cu întregul echipaj. E-adevărat că nu s-a întâmplat nimic – și nici nu se putea întâmpla, organizarea fiind perfectă, însă evenimentul propriu-zis și „intrarea la apă”, rumoarea asistenței, „percutarea” organizatorilor și veselia de la momentul ieșirii la mal au fost „spectacolul din spectacol”, iar echipajul în cauză merită toate felicitările și toată admirația.
Pe malul Mureșului a fost prezent sâmbătă și Ioan Bârlădeanu, președintele Federației Române de Caiac-Canoe.
Concursul propriu-zis a constat în două probe: una de 200 m și una de 2.000 m, cu 15 echipe în proba de 200 m și cu nouă (din cele 15 înscrise și la proba de 200 m), în proba de 2.000 m.
Rezultatele strict sportive au fost următoarele: 1. Voința Arad – 00:01:18.58, 2. UAV-CSS-CSM – 00:01:14.51, 3. West Sport Arad – 00:01:16.38, 4. Kettle Bell Ungaria – 00:01:21.54, 5. Timișoara taxi index, 6. Aslan, 7. Mondra­gon, 8. Moravaros Ungaria, 9. DSV Arad, 10. Timișoara 2, 11. Salvamarii madrileni + West Sport SRL, 12. B. Braun, 13. Adam Müller Guttenbrun, 14. Multisport, 15. Timișoara 3 (în proba de 200 m), și 1. UAV-CSS-CSM – 00:10:51.57, 2. West Sport – 00:10:52.28, 3. Voința Arad – 00:10:56.31, 4. Ti­mișoara 1 – 00:11:08.94, 5. Kettle Bell Ungaria, 6. Mondragon, 7. As­lan, 8. Moravaros Ungaria, 9. Timi­șoara 2 (în proba de 2.000 m).
Dincolo de rezultatele strict sportive, rămâne rezultatul cel mai important posibil: o splendidă zi de toamnă petrecută împreună pe malul Mureșului, urmărind sau participând nemijlocit la o activitate care „face bine tuturor și nimănuia rău”.

Recomandările redacției