Marţi, 2 octombrie 2023, la sediul Camerei de Comerţ, a avut loc evenimentul de lansare a cursurilor din cadrul proiectului de voluntariat “Şcoala Părinţilor”, un proiect derulat în parteneriat interinstituțional – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

La eveniment au participat: arh. Gheorghe Seculici – preşedinte CCIA Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile – rector UAV Arad, prof. Marius Göndör – inspector școlar general I.S.J. Arad, Florian Toma – Inspector Principal IPJ Arad – Biroul Siguranță Școlară, arhid. Iulian-Gheorghe Lehaci – consilier eparhial la Arhiepiscopia Aradului, prof. Carmen Crişan – manager Centrul de Formare Profesională CCIA Arad.

În deschiderea evenimentului preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, domnul Gheorghe Seculici, a punctat: “Este un proiect special, în care vizăm formarea profesională continuă, ca un sprijin pentru angajații părinţi sau viitori părinți, este o investiţie în dezvoltarea capitalului uman, cu impact major asupra creşterii calităţii muncii”.

Echipa proiectului a prezentat aspectele organizatorice, a stabilit regulile de grup, s-au aplicat chestionare pentru identificarea nevoilor părinților, au fost dezbătute subiecte pe tema “Cunoașterii și prevenirii victimizării minorilor”, iar la final a avut loc o sesiune de networking într-un cadru non-formal.

Detalii şi înscrieri la telefon 0730 188.299, email carmen.crisan@ccia-arad.ro, persoană de contact Prof. Carmen Crișan – Manager Departament Formare Profesională CCIA ARAD.

Context:

Proiectul vine în sprijinul angajaţilor părinţi sau viitori părinți, cu un set de instrumente, care să îmbunătățească calitatea vieții personale şi care să sporească eficiența şi productivitatea muncii lor.

În cadrul proiectului se vor oferi cursuri gratuite şi servicii de consiliere şi orientare profesională, consultantă pentru angajații părinți, pentru crearea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională. De asemenea se vor organiza ateliere de lucru şi sesiuni de formare cu o tematică specifică, în parteneriat și în colaborare cu instituții specializate în prevenirea fenomenelor antisociale.

Activităţile se vor derula la sediul CCIA Arad sau la sediul companiilor care se vor alătura proiectului.

 

Recomandările redacției