CCR a admis, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la existenţa unui conflict juridic între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, referitor la remanierea guvernamentală, informează Mediafax.

În şedinţa CCR de miercuri, părţile implicate în conflict şi-au susţinut punctele de vedere.

Secretarul general al Guvernului, Toni Grebă, a declarat, miercuri, în plenul Curţii Constituţionale, că şeful statului nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că o dată a fost refuzat pentru a ocupa o anume funcţie de membru al Executivului.

Ar însemna ca o persoană care a fost propusă ministru pentru un anume minister concret, care are atribuţii concrete, responsabilităţi concrete, o dată refuzat de preşedinte pentru că l-a considerat nepotrivit, să nu mai poată niciodată ocupa nicio funcţie de ministru în alt minister pentru care, probabil, tot subiectiv, ar putea să fie persoana respectivă apreciată ca fiind foarte bună, foarte potrivită. Prin urmare, preşedintele nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că a fost refuzat o dată a ocupa o anume funcţie de ministru”, a declarat în şedinţa CCR, secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.

De cealaltă parte, consilierul prezidenţial Mihaela Ciochină a declarat, miercuri, că Viorica Dăncilă a avut o conduită neloială întrucâ a omis să se consulte cu şeful statului înaintea formulării propunerilor de miniştri, adăugând că premierul avea obligaţia de a demara consultări cu preşedintele pe această temă.

Analiza prelungită a preşedintelui cu privire la nominalizarea miniştrilor la Dezvoltare şi Transporturi nu are temei legal şi este o opunere făţisă, se arată în sesizarea premierului Viorica Dăncilă la CCR, cu privire la confluctul Guvern-Preşedinţie. Amânarea este numită un refuz arbitar”.

Recomandările redacției