Unele bănci din Cipru au impus o limită de 100 de euro (130 de dolari) pe zi la retragerile de numerar din bancomate, în timp ce la Bruxelles au avut loc negocieri cruciale pentru menţinerea ţării în zona euro şi evitarea intrării în incapacitate de plată, transmite Xinhua.

Un purtător de cuvânt al Cyprus Popular Bank, a doua bancă a ţării, care fixase anterior o limită de 260 euro pe zi pentru retragerile de numerar, a confirmat reducerea plafonului la 100 de euro, conform instrucţiunilor Băncii Centrale a Ciprului. Măsura are ca obiectiv prevenirea ieşirilor masive de numerar, după ce preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a acceptat închiderea celei de-a doua mari bănci a ţării, Popular Bank of Cyprus, în schimbul unui pachet de asistenţă financiară de 10 miliarde de euro.

La bancomatele Bank of Cyprus şi Hellenic Bank s-a stabilit o limită de 120 euro pe zi pentru retragerile de numerar. Liderii ciprioţi nu au ajuns încă la un acord privind necesarul de lichidităţi ce trebuie acordate urgent Cyprus Popular Bank, fiind vehiculată o sumă cuprinsă între 5 şi 9 miliarde de dolari.

Planul negociat la Bruxelles de liderii Ciprului şi reprezentanţii UE, BCE şi FMI prevede închiderea Popular Bank of Cyprus, a doua mare bancă cipriotă, iar depozitele sale mai mici de 100.000 euro vor fi transferate la Bank of Cyprus pentru crearea unei ‘good bank’, cu active viabile. Depozitele de peste 100.000 euro de la ambele bănci, care nu sunt garantate de legislaţia UE, vor fi îngheţate şi folosite pentru rezolvarea problemelor legate de datoria Popular Bank of Cyprus şi recapitalizarea Bank of Cyprus printr-o conversie a depozitelor în acţiuni.

Ministrul cipriot de finanţe, Michalis Sarris, nu a oferit o dată anume pentru redeschiderea băncilor din ţară, stabilită iniţial pentru marţi, după 10 zile de la închiderea lor, dar a menţionat că o decizie în acest sens va fi luată ‘imediat ce va fi posibil’.

În legătură cu reacţia clienţilor ruşi în faţa acestui acord care îi va afecta prin restructurarea sistemului bancar, Sarris a admis că ‘numeroşi parteneri internaţionali fideli vor fi foarte dezamăgiţi’.

 

Recomandările redacției