Dana Năstase, soţia fostului premier Adrian Năstase, a fost audiată azi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Zambaccian, în care a fost condamnată de instanţa de fond la trei ani de închisoare cu suspendare.

 

 

 

În sala de judecată, Dana Năstase şi-a susţinut nevinovăţia şi a detaliat motivele pentru care s-a deplasat în China, împreună cu Irina Jianu.

Astfel, Dana Năstase a arătat că, în anul 1999, tată ei a decedat iar peste şase luni mama sa a fost diagnosticată cu cancer.

În anul 2004, ea a luat hotărârea să meargă în China pentru a aduce în România medici specializaţi în medicină tradiţională, care să îi consulte mama, mai ales că aceasta urma de mai multă vreme tratamente naturiste.

Odată ajunsă în China, Dana Năstase spune că Ioan Păun, pe vremea aceea consul al României la Shanghai, i-a recomandat un medic chinez care avea grijă de angajaţii ambasadei.

În urma acestor demersuri, doi medici chinezi au fost aduşi în România, costul total al transportului, medicamentelor şi consultaţiilor ridicându-se la 35.000 de dolari, bani pe care i-a înmânat lui Ioan Păun.

Dana Năstase a dezvăluit că, în China, Ioan Păun i-ar fi spus că este ofiţer sub acoperire, însă ei nu i s-a părut atunci nimic neobişnuit, deoarece mai auzise de la tatăl ei, care a fost şapte ani ambasador în China, despre ofiţeri sub acoperire care lucrau în ambasade.

Urmează ca instanţa să-l audieze şi pe Ioan Păun, acesta având o dublă calitate în dosar, denunţător şi parte vătămată.

În martie 2012, un complet de trei judecători de la Curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.

Magistraţii au mai decis atunci achitarea soţiei lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi pentru spălare de bani şi condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

ÎCCJ a mai hotărât în cazul fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu achitarea pentru luare de mită, pentru spălare de bani, pentru participaţie improprie la fals intelectual la Legea contabilităţii şi a stabilit încetarea procesului penal pentru participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a decis condamnarea la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

De asemenea, completul de trei judecători a ridicat sechestrul instituit pe imobilul din str. Zambaccian aparţinând soţilor Năstase şi a obligat-o pe Irina Jianu la plata unor sume de bani reprezentând prejudiciul constatat în dosar. În plus, instanţa i-a obligat pe Adrian Năstase, Dana Năstase şi Irina Jianu la plata sumei de 60.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată pe 5 mai 2010 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar „Zambaccian I”. AGERPRES (AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă)

 

Recomandările redacției