Daniel Blaj, viceprimarul cu atribuții de primar, are planuri mari pentru comuna Gurahonț. Mâhnit pentru anonimatul în care a ajuns să se scalde comuna sa după Revoluție, primarul face eforturi uriașe pentru redeschiderea Spitalului Gurahonț, o instituție emblemă pentru întreaga zonă, dar care a fost închisă în anul 2011. Unitatea care la un moment dat dispunea de aproape 400 de paturi, deservea întreaga zonă, zeci de generații născându-se aici.

Dar redeschiderea spitalului nu este singurul proiect îndrăzneț al lui Daniel Blaj. Policlinica CFR, aflată acum într-o stare avansată de degradare, are toate șansele să revină la viață, după ce va trece în patrimoniul comunei.

Câteva din proiectele care sunt deja realizate sau în cel mai scurt timp urmează să fie finalizate, au scris istorie pentru Gurahonț: asfaltarea străzilor, un spațiu de depozitare a deșeurilor, înființarea primei case de cultură din comună sau construirea primului loc de joacă din Gurahonț, după 33 de ani de democrație.

Începând cu data de 6 mai 2021, prin ordinul Prefectului, ați fost numit viceprimar cu atribuții de primar. Însă și până atunci, din 2016, ați ocupat funcția de viceprimar al comunei Gurahonț, mandat în care v-ați preocupat în mod special de dezvoltarea comunității. Principalul scop a fost acela de a accesa cât mai multe proiecte europene.

Sunt convins și acum că o comună precum Gurahonțul, cu o populație de 3.772 de locuitori, conform ultimului recensământ, cu firme foarte puține în comună, nu are nicio șansă de dezvoltare, fără accesarea de fonduri europene. Vreau să fac o precizare aici, fără a critica pe nimeni, pentru că cel mai ușor este să critici: Gurahonțul, din păcate, în timp ce alte comune din jurul nostru s-au dezvoltat, și mă refer aici la infrastructură, a pierdut foarte mult și nu doar din punct de vedere al lipsei de infrastructură.

Aici aș da câteva exemple: spitalul din Gurahonț, care a fost închis și care a avut câteva sute de locuri de muncă. Aș aminti apoi Finanțele, care au avut la noi birouri și angajați și care din păcate după Revoluție s-au desființat și s-au mutat în alte comune. Mai amintesc aici că până în 2012, comuna Gurahonț a avut doar o singură stradă asfaltată.

Din 2012 până în 2016 s-a reabilitat strada care vine de la Gară și până la Spital, iar din 2016, practic am început proiectele de asfaltare în întreaga comună.

Aceasta era imaginea și situația pe care a avut-o Gurahonțul în momentul în care am decis să intru în politică. Până în anul 2012 nu am făcut parte din niciun partid politic.

Aveați nevoie să intrați în politică?

Decizia de a intra în politică am cântărit-o cu foarte mare atenție, deoarece situația mea financiară era una bună și nu aveam nevoie să-mi schimb modul de viață, de a intra „în față“ și de a face pasul în politică.

Dar odată ce am intrat în politică, deși primul an a fost de acomodare, am luat legătura cu firme de consultanță, cu firme de proiectare și bineînțeles că am avut și sprijinul fostei doamne primar Ana Lenuța Moțica, căreia vreau să îi mulțumesc pe această cale pentru că a ținut cont și a ajuns la concluzia că proiectele europene duc la dezvoltarea unei comunități. Asta în ciuda faptului că la început a fost foarte reticentă, strategia dumneaei bazându-se pe proiectele realizate din bugetul local. Nu spun că acelea nu sunt bune. Și eu am continuat o parte din ele, dar marea parte a proiectelor le-am făcut pe fonduri europene.

Astfel, am găsit o firmă de consultanță, alături de care, din 2016 și până astăzi facem majoritatea proiectelor și sperăm să avem în continuare un drum lung, în beneficiul cetățenilor și al comunei Gurahonț.

Care a fost primul dumneavoastră proiect de anvergură?

Primul proiect de anvergură a fost asfaltarea Gurahonțului. Asta s-a realizat în anul 2016, în cadrul mandatului meu de viceprimar. Practic, toată localitatea Gurahonț a fost asfaltată. Mai puțin strada care duce la APIA și strada paralelă cu piața, care a fost asfaltată înainte de 2012.

Aș vrea să amintesc proiectele pe care le-am început alături de fosta doamnă primar Ana Lenuța Moțica, iar apoi le-am continuat din calitatea mea de viceprimar cu atribuții de primar.

Din bugetul local: Casa de Cultură a Gurahonțului. O investiție de 21 de miliarde de lei vechi. O clădire ridicată de la zero! Este un proiect început în anul 2018, iar investiția continuă și acum. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca anul viitor să o finalizăm.

Tot aici amintesc reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural de la Bonțești, începute tot în anul 2018. Tot cu ajutorul lui Dumnezeu, sper că până în 31 decembrie, anul acesta, să îi facem inaugurarea.

Din câte știu, Gurahonțul nu a avut până acum o casă de cultură!

Cu amărăciune trebuie să vă spun că aceasă comună nu a avut o casă de cultură și nu are nici acum.

Încă un proiect început de doamna Moțica împreună cu mine, pe care trebuie să îl finalizez: reabilitarea clădirii Liceului Ioan Buteanu din Gurahonț. Este o instituție care avea nevoie de o reabilitare și care încă mai are nevoie de dotare. În acest sens, am câștigat un proiect care urmează a fi implementat și se referă la dotarea liceului.

Să ne întoarcem la data de 6 mai 2021.

Primul proiect pe care l-am făcut atunci a fost modernizarea părții drepte a carosabilului din centrul Gurahonțului. Mă refer la partea de către Poștă și până spre Honțișor. A fost o investiție la acea vreme nu prea mare, de 700.000 de lei, pe care am dus-o la bun sfârșit.

A doua investiție începută și finalizată de mine a fost în localitatea Iosășel. După cum spuneam, din păcate, comuna Gurahonț nu are niște investitori puternici care să asigure venituri bugetului local. Dar, ca de fiecare dată, excepția întărește regula. Iar în cazul nostru avem și noi aici o excepție. În localitatea Iosășel avem o firmă de confecții cu capital italian, în care își desfășoară activitatea aproape 200 de muncitori. M-am simțit obligat moral să le fac condiții acestor oameni, să aibă locuri de parcare, acces până la fabrică. Tocmai de aceea, am realizat acolo un trotuar și o parcare.

A venit apoi perioada în care primăriile au avut posibilitatea să acceseze tot felul de fonduri: PNRR, Anghel Saligny. Au fost oportunități pentru primarii care au dorit să acceseze proiecte pentru comunitățile lor.

Am încercat să nu ratez niciun proiect. Voi menționa aici câteva din proiectele pe care le-am accesat, semnat și care urmează să fie implementate.

Mă refer la un proiect de 778.000 de euro care prevede amenajarea unei locații de depozitare a deșeurilor.

Odată ce va fi implementat, acest proiect va fi de o importanță majoră pentru comuna Gurahonț. Din păcate, iar acest lucru se poate observa în mai toate localitățile din România, cetățenii nu au fost educați, sau mai bine spus nu li s-au creat condiții ca gunoiul rezultat din gospodăriile lor să poată fi strâns într-un loc, să poată fi reciclat sau monitorizat. Încă mai avem probleme și la noi din acest punct de vedere. Avem câțiva cetățeni care sunt indisciplinați și aici vreau să remarc faptul că numărul lor este foarte mic, dar faptul că aruncă gunoiul pe unde apucă este foarte vizibil și foarte deranjant pentru ceilalți cetățeni care au înțeles că pentru a avea o comună curată trebuie să contribuim fiecare dintre noi la menținerea curățeniei.

În ce stadiu vă aflați cu acest proiect?

Proiectul despre care vă vorbesc este semnat, deja am făcut achiziția și urmează implementarea. În primăvara anului viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, comuna Gurahonț va avea o stație modernă în care vor fi 15 containere. Stația va fi dotată cu un cântar care va cântări fiecare cantitate de gunoi.

Subliniez faptul că locuitorii comunei noastre vor beneficia în mod gratuit de serviciile acestei stații. Absolut orice cantitate, începând de la deșeuri periculoase, hârtie, deșeuri inerte, vor putea fi depozitate aici, repet, în mod gratuit.

În ceea ce privește însă celelalte primării din zonă, pentru că nu există astfel de stații, vor trebui să plătească pentru a putea beneficia de serviciile stației noastre. Deci vorbim aici despre un proiect care va aduce și bani, iar valoarea lui se va vedea atunci când va fi terminat și implementat. Proiectul este depus pe APM.

Care sunt principalele principii după care vă ghidați în administrația locală?

Prioritățile mele în administrația locală sunt următoarele: educația, sănătatea și siguranța cetățeanului. Cred că a face drumuri, canalizări, tot ce ține de infrastructură poate oricine. Sau mai corect spus, intră în atribuțiile și obligațiile oricărui primar. Dar dacă nu ai în vedere și ignori domeniul educației, pe care îl consider primordial pentru dezvoltarea unei comune, poți rata viitorul unei întregi comunități.

De asemenea, consider că este foarte important ca orice om să aibă acces la servicii de sănătate, iar gradul de siguranță al cetățeanului este esențial, mai ales că trăim într-o lume atât de nesigură și fragilă.

Ce proiecte aveți în domeniul educației?

Referitor la educație, am depus două proiecte pe PNRR. Unul este în valoare de 443.000 de lei. În această săptămână am finalizat proiectul tehnic, iar săptămâna viitoare va începe efectiv reabilitarea școlii cu clasele I-IV din Gurahonț. Sperăm ca anul viitor, până la începerea noului an școlar, să fie terminată lucrarea.

Al doilea proiect, care este mai mare, în valoare de 630.000 de euro, presupune reabilitarea clădirii fostului internat din localitatea Gurahonț. Acesta are în componența sa și o cantină. Îmi doresc ca începând de anul viitor să pornim cu cel puțin 50 de copii, ai căror părinți au venituri foarte mici sau nu au defel, să poată să servească masa caldă. Prin aceasta încercăm să determinăm copiii cu posibilități reduse să vină la școală. Pe viitor, va fi o problemă pentru întreaga Românie faptul că foarte mulți copii abandonează școala.

Tot în cadrul internatului vor fi amenajate laboratoare.

Știu că în cadrul internatului funcționează grădinița.

În acest moment, în cadrul internatului funcționează o grădiniță, dar locația este oarecum improprie. Internatul va avea o cantină, o bucătărie în care se va servi masa caldă.

Anul acesta am investit în educație 7 miliarde de lei vechi pentru reabilitarea și repararea atelierului școlar, unde până la reabilitarea clădirii școlii cu clasele I-IV copiii vor învăța acolo. Începând de săptămâna viitoare, copiii se vor muta deja acolo.

Deși este o clădire relativ nouă, atelierul nu a avut niciodată autorizație de funționare de la ISU. Dar acum, în urma reabilitării, având în vedere că am ținut cont de absolut toate condițiile lor, sperăm să obținem și autorizația de la pompieri.

Copiii noștri vor avea clase sigure, atât din punct de vedere al siguranței incendiilor, cât și să învețe în săli curate, mari, cu toate facilitățile.

Care este situația cu lucrările la liceu? Din câte știu, au fost ceva probleme.

Am mai depus un proiect pentru dotarea liceului. Aici mai avem, din păcate, unele probleme. Firma care s-a ocupat de renovarea și reabilitarea clădirii a intrat în insolvență. Practic, mai avem în jur de 13% pentru a putea duce la bun sfârșit reabilitarea liceului. În cel mai scurt timp, voi expertiza și vom prelua lucrarea, pe care o vom încredința-o unei alte firme pentru finalizarea întregii lucrări.

Veți avea o grădiniță cu program prelungit la Gurahonț.

În ceea ce privește proiectele de viitor pentru domeniul educației, am luat deja legătura cu o firmă de consultanță din Cluj. Suntem în lucru și așteptăm deschiderea unor finanțări europene și vreau ca începând de anul viitor să pornim construcția unei grădinițe cu program normal și prelungit. Grădinița este prevăzută cu locuri de joacă în interior, cu spațiu amenajat pentru servirea mesei. Deci o grădiniță dotată conform cerințelor normelor europene anului 2023.

După 33 de ani de libertate, Gurahonțul beneficiază de primul loc de joacă!

În imediata apropiere a locației unde va fi construită grădinița, în colaborare cu Cetatea Voluntarilor, am început construcția unui loc de joacă. Alături de bucuria mea de a construi acest loc de joacă stă și o tristețe foarte mare. După 33 de ani de democrație, comuna Gurahonț nu are niciun loc de joacă!

Judecați dumeavoastră, cetățenii acestei comune… Și mai departe, vreau să mă opresc aici ca să nu folosesc cuvinte pe care nu doresc să le folosesc… Dar dacă noi, factorul de decizie, începând de la educatori, învățători, profesori, directori, primari, viceprimari, consilieri, nu conștientizăm și nu punem pe primul loc generațiile care vin după noi, această comună va plăti un preț foarte mare.

Cum stați cu sportul? Aveți echipă de fotbal în Liga a V-a.

După cum știți, după Revoluție am fost primul președinte care a înființat o echipă de fotbal pentru comuna Gurahonț. Nu pot să uit investițiile pe care le-am făcut acolo. Timpul și efortul pe care le-am investit acolo au meritat. Dovada este faptul că echipa de fotbal a comunei noastre este în eșalonul al V-lea, cu rezultate foarte bune. Am pornit de la zero și am ajuns la o echipă care face cinste comunei noastre și suntem mândri de jucătorii și antrenorii noștri.

În acest sens, vreau ca pe viitor, pentru a putea scoate copiii din device-urile acestea care le ia toată atenția și energia, vreau să le pun la dispoziție și alte variante. Vreau ca în primăvara anului viitor să fac un teren de fotbal, într-un loc unde până acum erau aruncate tot felul de gunoaie.

Locul va fi foarte frumos și va dispune și de parcare, iar copiii sau chiar cei mari vor putea să joace și tenis, volei sau ce vor ei. Sportul înseamnă sănătate.

Îmi aduc aminte că pe vremea lui Ceaușescu, dar din păcate s-a perimat această idee, a-ți da copilul să facă sport era un obicei. Sportul te ferește de boli, dar îți oferă multe avantaje chiar la nivel intelectual și chiar social. De asemenea, îți întărește imunitatea și ești mai puternic în fața bolilor.

Copiii noștri nu vor mai fi nevoiți să se îndrepte spre alte comune pentru a juca fotbal sau volei, ci vor veni alți copii la noi în comună.

Să deschidem subiectul mult așteptat: a fost cândva Spitalul Teritorial Gurahonț.

Pentru cine nu știe, comuna Gurahonț, până prin anul 2010, când am pierdut majoritatea instituțiilor, a fost un pol de dezvoltare regional, începând din Hălmagiu și până la Sebiș.

Am devenit o comună oarecare, ștearsă, despre care, din păcate, se vorbește tot mai puțin. Să nu uităm că pe vremea lui Ceaușescu, Gurahonțul a avut un spital cu 360 de paturi în care funcționa Internele, Chirurgie, Maternitatea. Aici au venit pe lume generații întregi de oameni. Și nu doar din Gurahonț, ci din întreaga zonă. Din păcate, în 2011 acest spital a fost închis.

Ce am făcut eu ca să redeschid? Probabil pentru unii este prea puțin. Probabil pentru mine poate că ar trebui să fac mai mult. Dar vă răspund concret: am adus o firmă din Timișoara, care a vrut să deschidă acest spital, a venit și cu oferta, dar din păcate nu s-a concretizat. Vă rog să nu mă puneți în situația de a da alte amănunte. Probabil că la timpul potrivit voi pune la dispoziție și documentele și să vedem de ce firma respectivă nu a reușit să concesioneze spitalul. Dar să știți că nu m-am dat bătut. Am căutat în continuare soluții pentru redeschiderea spitalului. Am încercat să aduc alți investitori și am promisiuni de la un fond de investiții, dar și de la alte firme cu capital străin, iar eu sunt convins că în cel mai scurt timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom redeschide spitalul. Doar că, de pe acum vă spun: nu știu dacă în viitorul apropiat spitalul din Gurahonț va mai putea să redevină ce a fost odată. Probabil sub o formă sau alta, în spital se vor derula niște activități care țin de serviciile sanitare.

Tot în ceea ce privește sănătatea, din 1990 și până astăzi s-a încercat în mai multe rânduri ca fosta policlinică a CFR din Timișoara să revină cumva în patrimoniul comunei Gurahonț. Nu s-a reușit, dar vin cu o veste bună pentru cetățenii comunei noastre: am făcut toate demersurile și am primit și aprobarea, urmând ca Guvernul să emită un act prin care Policlinica va intra în proprietatea comunei Gurahonț.

Policlinica se află în acest moment într-un stadiu avansat de degradare, iar odată ce vom fi proprietari acolo, voi căuta soluții prin accesarea unor proiecte europene pentru a o reabilita și reda în folosul cetățenilor noștri.

Vă mulțumim!

  • Gura Realității spune:

    Așa Bonex, arată-le că dacă vrei poți, cu toate piedicile pe care le pun unii sau alții.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției