Datoria externă totală a României a crescut, în ianuarie 2024, cu 4,314 miliarde euro, până la 173,126 miliarde euro, de la 168,812 miliarde euro la 31 decembrie 2023, anunţă Banca Naţională a României. ”În luna ianuarie 2024, datoria externă totală a crescut cu 4,314 miliarde euro, până la 173,126 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 125,244 miliarde euro la 31 ianuarie 2024 (72,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,4% faţă de 31 decembrie 2023; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2024 nivelul de 47,882 miliarde euro (27,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,5% faţă de 31 decembrie 2023”, arată datele BNR.Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 583 milioane euro (comparativ cu 596 milioane euro în luna ianuarie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 697 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de -114 milioane euro.Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,2% în luna ianuarie 2024, comparativ cu 17,4% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2024 a fost de 6,3 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2024 a fost de 99,9%, comparativ cu 97,4% la 31 decembrie 2023.În luna ianuarie 2024 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1,358 miliarde euro, comparativ cu 760 milioane euro în luna ianuarie 2023. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 229 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 351 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit de 376 milioane euro comparativ cu un excedent de 27 milioane euro în luna ianuarie 2023, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 72 milioane euro.(sursa:news.ro)
== EXCELENT – SI CUMPLITUL AN 2028 SE APROPIE – SE INCHEIE ADERAREA LA UE SI FONDURILE EUROPENE DISPAR CCA 20-22 MLD ANUAL –PLUS 6 MIL PENSIONARI PLUS DATORIA EXTERNA DE PESTE 200 MLD USD – ATUNCI SA VEDETZI BIRURI . IN 2025 DOAR DOBANDA DE PLATIT VA FI DE PESTE 12 MLD USD .