agoraCu două milenii şi jumătate în urmă, cînd lumea era cu mult mai înapoiată iar tehnologia informaţiei nu trecuse de stadiul soldatului-maratonist sau al olăcarilor călări, undeva în Europa, într-o Grecie ale cărei străluciri răzbat pînă astăzi amplificîndu-se inexplicabil, inima cetăţii şi-a statului era Piaţa Mare. Acolo, în Piaţa Mare (căreia i-au spus Agora – cu majusculă, ca să se ştie că nu era un loc oarecare, plebeu, ci un teritoriu sacru pe care divinităţile supreme erau spiritul şi inteligenţa), marii bărbaţi ai acelor vremi urcau la tribună şi disecau problemele cetăţii şi-ale dreptăţii în auzul oricui voia s-asculte. În egală măsură, oricine voia să vorbească era liber s-o facă – numai să fie-n stare, fiindcă vorbărelii fără cap şi fără noimă i s-a pus o stănoagă de care să nu poată trece: „Spune ce-ai de spus, dacă ce-ai de spus e mai înţelept decît tăcerea!”. Desigur că mulţi au cuvîntat în Agora, dar puţini au rămas în istorie. Agora a atras ca un magnet valorile, a rafinat la culme gusturile şi-a umbrit fără milă mediocrităţile şi nulităţile cîtă vreme-a fost templul spiritului şi-al inteligenţei. Decadenţa spirituală şi inversarea scării valorilor au lăsat Agora expusă atacurilor din toate direcţiile, ideea de dezbatere în public şi cu public sucombînd pentru totdeauna; dezbaterile de idei s-au mutat în aulele universitare, cele politice în parlamente, iar Agora a devenit tăpşan pentru tot felul de vorbeţi. Dacă aula a menţinut prestigiul şi înălţimea Agorei (chiar fără deschiderea publică de demult), parlamentele au coborît standardele pînă la nivelul maidanului. Au fost lepădate-n tină şi valoarea, şi talentul, şi cinstea, şi onestitatea, şi-au fost ridicate la ranguri de virtuţi vorbăreala fără noimă, minţirea cu nonşalanţă, şmechereala cu ştaif, nulitatea agresivă. Vechea şi necesara zăbală a lui „Spune ce-ai de spus, dacă ce-ai de spus e mai înţelept decît tăcerea!” a fost dată la gunoi în numele „dreptului la liberă exprimare”, omiţîndu-se voit că orice ins care n-are de spus ceva mai înţelept decît tăcerea are, în egală măsură, dreptul la liberă tăcere. Agora a fost o tribună a spiritului şi-a inteligenţei. Este vremea să revenim la aceste valori. Este vremea să spună ce-au de spus cei care au de spus cîte ceva „… mai înţelept decît tăcerea”. Este vremea să-i redăm Agorei strălucirile de altădată şi să punem la colţ maidanul, chiar cu parul dacă trebuie. Dacă n-o vom face, dacă vom continua să-i ascultăm pe palavragiii maidanului şi să-i credem, înseamnă că nici Dumnezeu nu ne mai poate repara, chiar de-ar îngenunchea şi s-ar ruga cu lacrimi de flăcări pentru noi.

Recomandările redacției