După cum vă informam în numărul de ieri al ziarului nostru, aproximativ 100 de arădeni s-au adunat, duminică seara, în fața Primăriei, pentru a protesta împotriva amnistiei, grațierii și mo­dificărilor pe care intenționează să le aducă Guvernul la Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Asta, în condițiile în care, cu o săptămână înainte, se adunaseră aproximativ 200 de oameni, iar în marile orașe au ieșit în stradă mii de oameni.
Potrivit Agerpres, la București, au fost peste 30.000 de protestatari, la Timișoara au ieșit în stradă peste 5.000 de persoane, la Cluj au ieșit în stradă peste 1.500 de oameni, la Cra­iova au fost peste 300 de manifestanți, la Deva numărul celor ieșiți în stradă a fost similar cu cel al protestatarilor de la Arad, deși vorbim despre un oraș mult mai mic. Până și la Alexandria, în
Teleormanul controlat de Liviu Dragnea au protestat 50 de oameni. Am putea astfel spune că arădenii s-au aflat cam la coada clasamentului, dacă ar fi să întocmim un clasament al revol­taților.
Cu dublă măsură?
Întrebarea care stă pe buzele multora ar fi: Care este motivul? De ce așa de puțini arădeni au ieșit în stradă? A dispărut oare spiritul civic din orașul de pe Mureș? Un posibil răspuns a venit încă de săptămâna trecută din partea lui Dan Artimon, președintele Consiliului Local Civic (CLC), ONG care, în urmă cu câțiva ani, s-a luat de nenumărate ori la trântă cu abuzurile săvârșite de Administrația Falcă. Acesta susținea că organizatorii protestelor au acționat cu dublă măsură și este posibil ca mulți dintre arădeni să nu fi căzut în plasa întinsă de cei care vor să câștige capital politic de pe urma unei stângăcii a Guvernului PSD. „Cei care protestează împotriva amnistiei, grațierii și modificărilor codurilor acționează cu dublă măsură. De ce? Foarte simplu. Anul trecut, Guvernul Cioloș a adus nu mai puțin de 151 de modificări la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, tot prin ordonanță de urgență, cum intenționează Guvernul Grindeanu să procedeze. Au fost mai multe modificări discutabile. Astfel, s-a permis procurorului să modifice anumite măsuri dispuse de judecător, ceea ce nu e normal. Atunci, nimeni nu a ieșit în stradă. E foarte bine că oamenii își arată spiritul civic, dar ar fi și mai bine să facă acest lucru indiferent de cei care aduc atingere democra­ției. Din câte observ, președintele Klaus Iohannis și cei care îl susțin vor să devină și șerifi, și judecători, și călăi, precum «Judecătorul Dredd»”, susți­nea Dan Artimon.
Fără apă la moara lui Falcă
Un alt răspuns ar putea să fie că probabil, arădenii care, pe 11 decembrie au dat un vot covârșitor în favoarea PSD, ceea ce nu
s-a prea întâmplat până acum, au înțeles că orice protest organizat împotriva Guvernului nu face decât să-i dea apă la moară primarului Falcă, cel care la Arad se identifică cu imaginea PNL și cu cauza susținută la nivel național de președintele Klaus Iohannis. Dacă ar fi să spunem lucrurilor pe nume, în momentul de față, locuitorii municipiului ar avea multe alte motive de a ieși în stradă, cum ar fi lipsa locurilor de parcare sau prețurile lipsite de bun-simț practicate de societatea Primăriei care administrează parcările existente; prețul exorbitant al agentului termic, unul dintre cele mai mari prețuri din țară, plătit iarnă de iarnă de locatarii care au rămas abonați la CET;  modul defectuos în care se realizează reabilitarea termică a blocurilor; străzile pline de gropi din anumite zone ale municipiului și, nu în ultimul rând, distrugerea chioșcurilor de ziare, măsură luată de edil pentru a da o lovitură presei incomode.
Una peste alta, Falcă a pierdut serios din popularitate, iar acest lucru se vede cu ochiul liber.

Recomandările redacției