Întrebarea este foarte grea, dar răspunsul, deși cuprinde o mulțime de factori, este foarte simplu: acesta a fost scopul accederii României în Uniune. Să fie foarte clar: România nu a fost acceptată, ci băgată cu forța, pentru că Uniunea Europeană avea nevoie de un poligon de încercare, de milioane de cobai, pentru a testa limitele suportabilității la biciuire, la ștergerea demnității, credințelor, aspira­țiilor spre libertate și egalitate. Oricât li s-ar părea de ciudat celor care nu știu nimic despre psihologia mulțimilor, dar cataloghează orice practică antiumană drept comunistă, nu comunismul le-a inventat, ci le-a preluat de la capitaliști, schimbând doar lozincile, transformând diabolicul în angelic. La obiect, suprimarea identității cetățenilor popoarelor din UE, în numele unei identități europene, nu diferă cu nimic de nivelarea practicată de către comuniștii de pretutindeni, inclusiv din România. Așa cum Ceaușescu, după vizita istorică în Coreea de Nord, a făcut revoluția culturală și a decis că este superprofitabil să-i convingi pe cei care curățau WC-urile publice că un medic nu este cu nimic mai presus și mai valoros decât ei, să le spui constructorilor că este nedrept ca un scriitor să aibă un salariu mai mare decât ei, că femeia de serviciu are dreptul să câștige tot atât de mult ca și șeful de birou unde face ea curățenie, Uniunea Europeană, adică, pe șleau, cei care sunt la butoanele ei, mahării Uniunii, promo­vează intens proletcultismul. Chiar dacă nivelarea, la comuniști, s-a făcut în jos, nu prin creșterea veniturilor celor ce muncesc, ci prin scăderea nivelului de trai al elitelor, vulgul a fost mulțumit. Cam asta a făcut și face în continuare Uniunea Europeană. Nu vorbesc doar despre România, ci despre țările mici și medii care nu au avut niciodată vocație imperială, dar au fost stăpânite de imperii. Sub o formă sau alta, toate acele țări trebuie să redevină colonii, pentru a contribui la bunăstarea cetățenilor stăpânilor.
Zăhărelul identității europene servește de minune scopului de ștergere a identității individului. Libera circulație în Europa, posibilitatea de a munci în străinătate, pe un salariu decent, te fac să abandonezi orice principiu, să-ți renegi rădăcinile, să devii un simplu robot, să nu te mai intereseze că ești român, ba chiar să negi asta, să spui că ești cetățean european. Problema este că atunci când vei simți pe spinare biciul stâpânilor nu vei mai avea cui să te plângi, că tu singur ai ales să fii european, să nu mai fii român. România se zbate să ajungă la masa bogaților, dar nu va ajunge niciodată dacă nu trag toți la aceeași căruță, dacă ne risipim în răfuieli ale clanurilor care au confiscat politica, servind interese străine, mul­țumindu-se cu oscioarele aruncate sub masă. Oscioare atât de pline de carne încât pot să sature generații. Păcat!

Recomandările redacției