De la fotbal la muzică rock: două generații, aceeași pasiune

0
84

nadaban1 nadaban2 nadaban3Poartă geacă de blugi și are tipul acela de atitudine degajată, zici că anii 70-80 i-a petrecut printr-o trupă rock. Adevărul nu e chiar departe, rock-ul i-a fost coloană sonoră, dar acțiunea avea s-o trăiască pe verdele stadioanelor.
Cornel Nădăban era un puști pe când, cu încă trei băieți din Grădiște – Marius Țucudean, Alexandru Labu și Marius Cheregi – juca împotriva junio­rilor UTA-ei și-i determina pe antrenorii din Calea Aurel Vlaicu să-l treacă de partea lor.
Îl admira pe Gioni Brosovszky, începuse fotbalul la Școala Sportivă, apoi trecuse la Strungul, ca să debuteze la UTA în 1985, pe când avea 17 ani și era componentul Naționalei României de juniori. Dar, în tricoul Bătrânei Doamne, Mihai Țârlea era în plină explozie, așa că a preferat să joace la Vagonul.
Accidentările aveau să-i curme însă prematur ascensiunea. După o comoție cerebrală suferită la UTA și o altă puternică lovitură la cap din anii de la Vagonul, a venit o ruptură de menisc. Era atunci în trupa Laminorul Zalău, servind patria. A pus punct definitiv şi a intrat în lumea afacerilor. Totuşi, a continuat să joace fotbal, din pasiune, în ligile arădene. O face şi azi, inclusiv în echipa de old-boys a UTA-ei.
Ca orice fotbalist devenit tată de băiat, Cornel Nădăban a acționat instinctiv și l-a dus pe Sergiu la fotbal. Tot la Școala Sportivă, la grupa lui Marius Demian. Se poate declara fericit azi. Fiul său are 18 ani și nu joacă fotbal. E, în schimb, unul din copiii-minune ai rock-ului arădean şi, în aceste zile, se află tocmai la Boston, ca și câștigător al unei burse oferite de Berklee College of Music, cea mai mare universitate de muzică din lume. 99 de absolvenți au câștigat până acum premii Grammy!
Sunetul muzicii, mai tare decât vuietul stadionului
„Am fost de două-trei ori la fotbal, dar n-am avut tragere”, povestește Sergiu, completat de tată: „Când avea 7 ani, l-am dus la domnul Marius Demian. Dar am văzut că nu are scânteia aia după minge. Cam ştiam, fusesem împreună și la meciuri la UTA, iar el se uita afară din stadion, pe la mașini, nu la jucători”.
În casă se ascultau Deep Purple, Iron Maiden, Led Zeppelin ori Black Sabbath. Cornel şi-a dat seama că băiatul lui are „ceva” în momentul în care lua două creioane în mâini, așeza pe masă ba o hârtie, ba o farfurie, și încerca să scoată diferite sunete din ele. Apoi, în timp ce pe ecranul TV-ului curgeau imagini dintr-un concert Deep Purple, a observat că Sergiu imita perfect fiecare mișcare a lui Ian Paice, omul aflat în spatele tobei.
Tobele îi făceau, așadar, cu ochiul. În clasa a VII-a, primea primul set. Dar părinții l-au trimis înainte la pian. „Acum știu de ce, m-a ajutat mult, la urechea muzicală, metrică, citirea partiturilor”, mărturisește Sergiu, plasându-i în urma lui Ian Paice pe Lars Ulrich, de la Metallica, și pe Mike Portnoy, de la Dream Theater.
Autodidact remarcat de nume grele
N-a luat lecții în sensul adevărat de la niciun profesor specializat de tobe. Cornel l-a dus la Peter Kocsef (ex-Cargo), dar, după doar câteva lec­ții, a ajuns în sălile de repetiții de la Liceul de Artă unde Mario Florescu conducea trupa de percuție Prezent.
Acolo a descins într-o zi Marcel Moldovan. Mai mare cu 10 ani decât Sergiu, toboșarul care se pregătește să colinde lumea împreună cu legendarul chitarist Steve Vai era atunci student la Conservator. „Așa talent nu am văzut niciodată, ar fi păcat să se piardă”, a fost concluzia celui care, la rându-i, uimea lumea muzicii din România pe când vârsta nu şi-o scria cu două cifre.
Cornel Nădăban a obținut încă două verdicte cu greutate. Unul, al lui Csaba Torma, „tobarul” de la Daniel’s Band, care l-a trimis la alt greu al scenei, Tavi Pilan, de la Cargo. Era fe­bruarie 2010 când Pilan i-a spus „Nu te supăra, nu am ce să-l învăț, eu nu am tehnica lui și nici nu știu pe nimeni în România care s-o aibă. Singurul loc unde se poate perfec­ționa e Berklee, Boston”. Același Tavi Pilan i-a recomandat să-și facă urgent o trupă. Cu opinii conturate de Silvia Demian, ani buni director al Liceului de Artă din Arad și sora antrenorului de fotbal Marius Demian, plus concluzia saxofonistului Lucian Nagy, Cornel a primit confirmarea că juniorul lui și-a găsit vocația. Și i-a acordat tot sprijinul.
Mai întâi a fost Charisma, premiată la Vatra Dornei vara trecută. Sergiu avea trei repetiții la activ cu trupa              înainte de festivalul Muzritm și era prima dată când urca pe o scenă adevărată. Nu l-a oprit să ia un premiu special, la fel ca și trupa. Au urmat formațiile Geonosis, Corso (Terra de pe vremuri) și, înainte de plecarea în SUA, o formulă fără nume, pe scheletul Wings of Destiny.
Desăvârșire în Lumea Nouă
Cu ideea de a studia la Berklee a cochetat acum doi ani, în colegiul american și-a deschis un campus în Valencia. La sfatul aceluiași Lucian Nagy, a luat drumul Spaniei, unde profesori veniți de peste Ocean au evaluat tineri din toată lumea. Rick Peckam, profesor de chitară cu ani mulți de experiență la activ și cărți scrise, i-a strâns mâna după ce l-a ascultat la o piesă de Allman Brothers care conținea și un solo de tobe, iar la sfârșit, când a venit clipa evaluărilor, tânărul arădean și-a auzit numele pronunțat cu accent de USA. Câștigase bursa acordată de Berklee! „Nu mă așteptam s-o primesc eu. Cu așa muzicieni buni nu am avut ocazia să cânt”, se confesează.
Chiar acum, timp de cinci săptămâni, Sergiu e la Boston și se bucură de ce a acontat. „Vreau să văd ritmul, nivelul, cât mai trebuie să mă pregătesc. Să văd viața. Nu mă duc să concurez cu ceilalți, mă duc să fac ce știu mai bine”, spune, mărtu­risindu-și visul: „Mă văd pe scenă, cântând. Realizare va fi când voi cânta măcar în fața a 5,000 de oameni. Și sper să ajung și mai sus!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.