De la Șoimii Lipova, sub comanda directă a lui Gică Hagi: Gabi Buta se pregătește să debuteze în Liga 1

0
94

Născut în ianuarie 2002, la Bicaci, în județul Bihor, Gabriel Buta a jucat la Șoimii în turul campionatului 2018-2019. A marcat în meciul său de debut, la 16 ani și jumătate, în fața celor de la CNS Cetate Deva, la 8 minute după ce a intrat pe teren din postura de rezervă. A mai jucat în câteva me­ciuri și promitea foarte mult.
Fizic excelent, jucător de picior stâng, foarte talentat, fotbalistul a intrat rapid pe lista celei mai importante Academii din țară, care a și pus rapid mâna pe el încă din iarna anului trecut. În primele 6 luni a evoluat sub formă de împrumut la Viitorul U17, echipă la care a jucat titular și cu care s-a încununat campion național. În vară a fost transferat definitiv la Academia Hagi, iar antrenorii de la Under 19 l-au reprofilat închizător sau fundaș central. A jucat constant tot turul, dar și în Youth Champions League. Evoluțiile orădeanului i-au atras atenția lui Gheorghe Hagi, care l-a promovat la prima echipă. Se antrenează de câteva luni cu echipa mare, iar în această iarnă a prins lotul echipei de LIga întâi a Viitorului, deplasat în cantonament în Antalya.
Până la urmă, Lipova a rămas doar cu satisfacția câ tânărul fotbalist a trecut și prin curtea sa și l-a ajutat puțin să fie remarcat de scouterii „Regelui”.
„Sunt foarte fericit că un copil foarte cuminte și talentat adus de noi de la juniorii Salontei, la recomandarea impresarului Sergiu Bodea, a ajuns la un club important care promovează tinerii în Liga 1. S-a pregătit excelent și la noi și l-am ajutat și noi în carieră, neavând nicio pretenție financiară la transferul său defintiv la Viitorul Constanța. Sunt convins că va debuta cât de curând în Liga 1, e un fotbalist cu un mare viitor în față. Îi dorim succes și îl vom urmări în continuare, este un exemplu pentru toți copiii talentați care dacă muncesc își pot vedea visele cu ochii. Depinde doar de ei, de cum muncesc și de cum duc viața sportivă și extrasportivă. Șoimii Lipova mai are în ograda proprie copii care promit, binecunoscutul și ofertatul Denis Rusu, care poate juca oricând la nivelele superioare, lipovanul Abel Popa, care a crescut mult și este alături de echipa mare de la 13 ani și jumătate. În curtea noastră e acum și fratele lui Gabriel Buta, Raul, un portar talentat născut în 2003, care a debutat deja la Liga 3-a, plus colegul său de generație, Vlad Bicuschi, căruia, la fel, Flavius Sabău i-a dat minute la echipa mare”, a spus Radu Pop, președintele „șoimilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.