Chiar și fără căpitanul Brankica Hadzovic, accidentată, echipa arădeană s-a impus clar în această după-amiază, în ceea ce odată era derby-ul baschetului românesc, dar în prezent, din cauza scăderii în valoare a echipei dâmbovițene, a devenit un banal meci de campionat. Însă și meciurile „banale“ pot fi uneori periculoase, motiv pentru care nu trebuie subestimată prestația foarte bună a fetelor noastre.
Remarcabil a fost faptul că noile achiziții s-au remarcat în mod deosebit, Green și Pyka fiind două dintre cele mai bune trei marcatoare ale echipei. De altfel Nikky Greene chiar a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, impresionând atât din punct de vedere ofensiv cât și defensiv. Practic, cei aproximativ 500 de spectatori care au fost azi la meci și-au dat seama de „upgrade“-ul făcut echipei prin aducerea acestei jucătoare în locul compatrioatei Stephanie Madden, încă din primele minute ale partidei. De altfel, Greene a terminat meciul cu un double-double (23 de puncte și 18 recuperări!), la fel ca și compatrioata sa, Trinity Baptiste (18 puncte și 11 recuperări).
Foarte bun a fost și debutul polonezei Martyna Pyka, autoare a 14 puncte, o jucătoare care îmbină forța cu viteza și care are abilități interesante și de la linia de 3 puncte. Laura Vaida și-a semnat și ea revenirea la Arad prin 8 puncte și 4 recuperări, cifre bune ținând cont că vine după o perioadă de câteva luni în care nu s-a regăsit. În sfârșit să punctăm și prestația (din nou) bună a lui Akathiotou, Betty aducându-și aportul la victorie cu 12 puncte. Având în Racic și Georgieva alte jucătoare cu experiență și calitate și după revenirea căpitanului Hadzovic, chiar putem spune că Bogdan Bulj începe să aibă un lot mai ofertant nu doar în ceea ce privește primul 5 cât și în privința soluțiilor care să vină de pe bancă.
Echipa oaspete a oferit astăzi o replică bună în prima parte a meciului, primele două sferturi fiind echilibrate, în parte datorită entuziasmului și prospețimii din jocul târgoviștencelor, la care s-a adăugat și o perioadă de aparentă lipsă de concentrare a fetelor noastre pe finalul sfertului 2, permițând astfel echipei lui Cătălin Tănase să mențină jocul echilibrat. După pauză însă diferența de valoare a fost evidentă atât în teren cât și pe tabelă. Cea mai bună jucătoare a echipei vizitatoare a fost Ana Ivan, cu 16 puncte marcate. Fosta jucătoare a Aradului, veteran Ancuța Stoenescu, a încheiat partida cu 9 puncte (toate de la linia de 3) și 4 pase decisive (cele mai multe din echipa sa).
FCC UAV Arad – CSM Târgoviște 94-60 (22-16, 22-21, 31-12, 19-11)
- Arad: Greene 23, Baptiste 18, Pyka 14 (2×3), Akathiotou 12 (1×3), Vaida 8, Racic 7 (1×3), Georgieva 6, Ciotir 2, Negru 2, Fleșer 2. A mai jucat: Vați. Pe bancă: Mîrne-Nagy. Antrenor: Bogdan Bulj
- Târgoviște: Ivan 16 (1×3), Chivu 11 (2×3), Doba 11, Stoenescu 9 (3×3), Badi 6, Dumitru 4, Spineanu 3. A mai jucat: Rizea. Pe bancă: Tănase. Antrenor: Cătălin Tănase.
- Arbitri: Octavian Goina (Oradea), Bukuresti Laszlo (Sovata), Diana Bucerzan (Timișoara). Comisar: Marius Hurgoi (Cluj)
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:
- Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CS Universitatea Cluj 109-43
- Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc – CSM CSU Constanța 55-73
- CSM Alexandria – CS Rapid București 75-88
- BC Sirius Mureșul Târgu Mureș – CST CSU Olimpia Brașov 75-88
- Agronomia București a stat
După 12 etape, clasamentul se prezintă astfel:
În etapa viitoare, echipa noastră va juca în deplasare, un alt meci care în trecut era un derby pentru titlu, cel împotriva Universității Cluj. Partida va avea loc sâmbătă 14 ianuarie, de la ora 13.