În ciuda multelor tinichele pe care le are atârnate de gât pe plan intern, Laura Codruţa Kovesi are serioase şanse de a deveni şefă a Parchetului European, bucu­- rându-se de popularitate în exterior, atât la Bruxelles cât şi la americani. Ministrul Tudorel Toader nu-şi poate stăpânii mirarea şi enervarea că un personaj atât de malefic precum fosta şefă a DNA ar putea fi preferata occidentalilor iubitori de justiţie, democraţie şi stat de drept.
„Cred că membrii Comisiei de selec­ție nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetățenilor, în detrimentul statului de drept. În Franța sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar dacă în zilele de joi și vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniștrilor de justiție din statele membre ale UE, mâine dimineață voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcție, fiecărui ministru de justiție“, a declarat ministrul Tudorel Toader.
Nu cred că Tudorel Toader este atât de naiv încât să nu ştie că Luluţa ar putea avea câştig de cauză tocmai fiindcă a comis acele abuzuri, tocmai pentru că nu dă doi bani pe justiţia adevărată şi statul de drept, ci doar ştie să le mimeze, să le exploateze şi să le dirijeze în direcţia dorită de către cei pe care îi slujeşte. Conform unei definiţii neoficiale, „Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE şi a complicilor acestora”. Or, Kovesi a făcut acest lucru cu vârf şi îndesat în perioada în care a fost şefa supremă a DNA. Cum altfel putea servi mai bine interesele financiare ale UE-respectiv, ale multinaţionalelor- decât băgând la puşcărie puţinii oameni de afaceri români de anvergură şi ascunzând bine în sertare orice dosar de corupţie în care sunt implicaţi străini? Pur şi simplu a acţionat cu sârg pentru distrugerea totală a capitalului românesc, pentru ca România să rămână de-a pururi o simplă piaţă de desfacere. A slujit şi interesele politice ale mahărilor Uniunii Europene, măcinând siste­- matic, pe bază de dosare inventate, adversarul politic al PPE, respectiv, PSD, con­comitent cu distrugerea definitivă, ca oameni politici, a nonpesediştilor care nu erau de acord cu practicile murdare şi trebuiau înlăturaţi. PDL-iştii care cutezau să mişte în front erau urgent terminaţi, în urma unor aşa zise denunţuri, iar condamnarea lor era o falsă dovadă că Luluţa nu acţionează la comandă politică, ci este imparţială, servind exclusiv justiţia. Dealtfel, acest lucru a şi fost speculat de către susţinătorii externi ai ei.
Plasarea Codruţei Kovesi într-o funcţie atât de importantă va garanta că toate secretele pe care le ştie despre corupţii europeni care au fost complicii corupţilor din România vor rămâne secrete. Totodată, va garanta continuarea terorizării duşmanilor politici ai granzilor europeni, inculparea primarilor care nu au culoarea politică pre­ferată, lucru care va duce la adâncirea descurajării accesări de fonduri europene, de teama cătuşelor. De data asta, europene, făcute din oţel Krupp, nu româneşti, dar livrate, culmea, tot de către fosta Luluţa, devenită Lulutza !

Recomandările redacției