Deficitul de personal în România este accentuat de ponderea tot mai redusă a absolvenţilor de liceu şi de migraţia forţei de muncă, iar la acestea se adaugă şi asimetria dintre solicitările pieţei şi oferta din învăţământ – trend observat şi în vestul Europei, arată o analiză realizată de consultanţii XTB România.”Pe plan intern, salariul mediu brut atingea în iunie 6.854 lei pentru industrie, 15.110 lei în informaţii şi comunicaţii (în special zona de IT) şi 12.948 lei în intermedieri financiare şi asigurări. Cu doi ani mai devreme, salariul brut era 5.321 lei în industrie, 11.481 lei în IT şi 9.720 lei în domeniul financiar. Dacă în informaţii şi comunicaţii salariile erau în iunie 2021 cu 115,7% mai mari faţă de industrie, diferenţa a crescut la 120,5% în iunie anul acesta”, arată analiza. Astfel, deşi insuficient surprinsă statistic, dificultatea de a găsi „meseriaşi” precum electricieni, instalatori, zugravi se oglindeşte în tarifele practicate şi veniturile care închid tot mai mult din diferenţa faţă de slujbe din IT sau finanţe. Însă răspunsul mai lent, deocamdată, din alte domenii a permis accentuarea diferenţelor veniturilor IT versus industrie. „Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că punctul de plecare este diferit, baza mai mică făcând ca, în ciuda ritmului de creştere mai ridicat, salariul unui angajat din IT să fie cu 47,9% mai mare decât cel al unui lucrător din industrie în iulie, uşor în scădere de la 49,9% diferenţă în iulie 2022. Dacă privim la salariile din domeniile IT şi financiar faţă de cele din industrie şi ospitalitate, raportul devine şi mai mare. Diferenţa înregistrează o valoare de 65,1% pentru datele din luna 2023, în comparaţie cu procentajul de 67,3% înregistrat în luna iulie a anului precedent”, precizează analistul XTB România. (sursa. Agerpres)
Eveniment 164
Incendiu pe strada Cocorilor: sediul unei clădiri administrative a luat foc, iar o femeie a s-a intoxicat cu fum
citește mai mult »