Primvicepreşedintele PD-L Arad, Iustin Cionca, părea, la un moment dat, o alternativă viabilă la politicienii portocalii puşi pe căpătuială, fără scrupule, cu atitudini nedemocratice. Mai ales în perioada în care era primar al oraşului Pecica, dar şi mai apoi, când a fost deputat în Parlamentul României, Cionca s-a remarcat ca un politician echilibrat, unul dintre puţinii oameni din PD-L care erau în stare să-l înfrunte pe faţă pe Gheorghe Falcă. Asta până când Falcă a văzut în el un posibil pericol în interiorul PD-L, motiv pentru care l-a atras pe Cionca în tabăra sa, oferindu-i a doua poziţie în partid.

Nu ştiu care a fost momentul schimbării lui Cionca, cert e că acesta a început să preia tot mai multe dintre ideile lui Falcă, din filozofia acestuia despre democraţie şi instituţiile statului. Iar ieşirea primvicepreşedintelui Iustin Cionca, de la finele săptă­mânii trecute, în apărarea prima­rilor cercetaţi de poliţie arată cât de multe a învăţat fostul deputat de la actualul şef pe linie de partid. Nu m-aş fi gândit vreodată că aş putea să-l văd pe Cionca, un om echilibrat, cum îl cu­nosc, să iasă în faţa presei, în public, şi să tragă de urechi poliţia pentru că-şi permite să ancheteze mai mulţi primari PD-L. Nu m-aş fi gândit vreodată că o să audă de la Iustin Cionca, un politician care a blamat de-a lungul anilor intervenţiile politicului în justiţie, fraze de genul „Este inadmisibil ca mai mulţi primari să fie convocaţi în mod repetat la Poliţie pentru declaraţii, în loc ca aceştia să lucreze pentru cetăţeni, pentru comunitatea lor“. Demagogie curată. Cum adică să nu fie chemaţi primarii fiindcă au de lucru pentru comunităţi? Nu sunt şi ei cetăţeni ai României, nu au şi ei aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi noi, ceilalţi plătitori de taxe şi impozite? Nu mai are voie poliţia să cerceteze un cetăţean suspectat că a încălcat legea fiindcă e primar PD-L? Sunt doar câteva întrebări în faţa gândirii nesănătoase a unui politician care încearcă să pună presiune pe justiţie, pe poliţie, să se cerceteze într-un mod favorabil anumitor persoane aceste dosare.
Tot Cionca ne spune că n-a luat ati­tudine (?!) faţă de această cercetare, fiindcă spera să se finalizeze cu neînceperea urmăririi penale sau trimi­terea în instanţă pentru recuperarea sumelor, însă acum a fost nevoit să ia atitudine pentru că „primarii sunt acuzaţi de deturnare de fonduri şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, care sunt cu caracter penal“. Mărturisesc că am citit de mai multe ori aceste declaraţii, fiindcă nu mi-a venit să cred că Cionca a putut spune aşa ceva. De când stabileşte un politician dacă trebuie sau nu începută urmărirea penală? De când un politician trebuie să ia atitudine dacă i se pare că un cetăţean merită sau nu să fie trimis în judecată? Sunt alte întrebări la care Iustin Cionca ar trebui să reflecteze adânc înainte să răspundă, să vadă dacă ele se potrivesc cu democraţia pe care de multe ori a invocat-o în intervenţiile publice şi pe care a început s-o uite de când s-a alăturat lui Gheorghe Falcă.
În fine, Cionca a mai comis o gafă de proporţii (sper că e doar o gafă), cerând intervenţia publică a Prefecturii şi explicaţii publice de la prefectul Pribac cu privire la acest caz. Nu ţin minte, după Revoluţie, poate pe la începutul anilor 1990, ca un şef de partid să ceară intervenţia publică a prefectului sau şefului poliţiei, ca nişte cetăţeni să scape de cercetări. Nu ştiu de unde şi până unde prefectul are atribuţii în a da comenzi ca cineva să fie sau să nu fie cercetat, să fie sau nu trimis în judecată. Sincer, încă n-am auzit aşa ceva. Probabil aceste lucruri le-a auzit Cionca de la Falcă. Stă cam mult în ultima vreme pe lângă şeful PD-L Arad, fapt ce începe să-i dăuneze. Ştim că Falcă chema şefi de poliţie la primărie, ştim că suna şefi de poliţie să dea ordine, ştim că-şi dorea ca poliţia să-i stea la picioare. Dar nu înseamnă că asta e atitudinea normală, că aşa trebuie să procedeze politicienii, în cazul de faţă Iustin Cionca. Poate pe vremea cuplului Falcă-Bibarţ s-a intervenit brutal în acţiunile poliţiei, poate aşa se explică dosare care zac prin sertare, dosare ale unor oameni importanţi, de la vârful politicii, din vârful mediului de afaceri, dar asta nu înseamnă că lucrurile trebuie să meargă în conti­nuare la fel.
E posibil ca primarii cercetaţi de poliţie să fie nevinovaţi. E posibil ca cei de la poliţie să facă exces de zel şi să cerceteze mai mult decât e necesar un caz simplu. E posibil. Însă, chiar dacă lucrurile ar sta aşa, Iustin Cionca şi ceilalţi politicieni din Arad ar fi ultimii care ar trebui să intervină. Nu au nicio atribuţie nici în anchetele poli­ţiei, nici în cele ale procurorilor. N-au niciun drept de a face analize şi de a da verdicte despre un dosar sau altul, despre un primar care trebuie sau nu cercetat penal. Justiţia trebuie să-şi urmeze cursul, aşa cum cerea de multe ori Iustin Cionca, când îi convenea, iar primarii cercetaţi să-şi demonstreze nevinovăţia în justiţie, în caz că va fi nevoie, la fel ca orice alt cetăţean al României. Nu la televizor, nu în conferinţe de presă şi în niciun caz prin intermediul lui Iustin Cionca.
Aş vrea să cred că intervenţia brutală a primvicepreşedintelui Iustin Cionca în actul de justiţie a fost doar o rătăcire de moment, din prea multă dragoste pentru primarii PD-L. Sper că n-a făcut-o cu convingerea că aşa e bine, că n-a fost deja contaminat de ideile nesănătoase ale lui Gheorghe Falcă, idei care fac cu ochiul oricărui politician dornic de afirmare. Să sperăm că Cionca n-a fost „virusat“, fiindcă ştim cât de repede e în stare Falcă să „viruseze“ oameni. Ar fi păcat ca şi Cionca să treacă în tabăra politicienilor din noua generaţie, marca Falcă.

Recomandările redacției