Când ajungi prea mare și nu mai poți realiza decât lucruri mari, făcându-le să pară atât de simple, parcă fără niciun efort, așa din joacă, se pare că atingi genialitatea. Cam așa poate fi descris recitalul fabulos al celor doi coloși: Horațiu Mălăele și Nicu Alifantis. Cu poezii, bancuri și texte din spectacole mai vechi, cu refrenele mega cunoscute, cei doi s-au jucat. Pentru unii, cei mai rari și cei mai înalți a fi geniu e o joacă.
Așa pare. Pentru a face această joacă acum, în spate s-au adunat sute, poate mii de cărți memorate, de repetiții, de sacrificii, încercări și deziluzii. Note și portative încercate în mii și mii de moduri. Cu asemenea talent, cu atâta muncă în spate, prestația lor pare acum o simplă joacă. Timpul a trecut peste ei și peste spectacolele lor, peste muzică și cuvânt. Dar a avut efectul pe care îl are asupra vinului: cu cât e mai vechi, cu atât e mai valoros, mai plin de arome și de profunzime.
Alifantis și Mălăele și-au demonstrat genialitatea, iar arădenii au demonstrat că apreciază valoarea. Au umplut până la refuz curtea Centrului Cultural Județean pentru a-i savura pe cei doi. Într-adevăr, a meritat. Cât îi mai avem, să ne bucurăm de ei. Preț de două ore ne-au dus prin toate stările: de la râs, la melancolie, de la bucurie la tristețe, de la sex – face și el parte din viața noastră la duioșie, de la copilărie la bătrânețe, de la hohote de râs la plâns.
Iar la final au rămas aplauzele, admirația, recunoștința, și poate un strop de tristețe. Tristețea că s-a terminat atât de repede.
Doi artiști de facturi diferite împreuna reușind un moment senzațional o perfecta congruență între umor poezie și muzica