Abia revenit după accidentarea care l-a făcut să rateze meciurile naționalei cu Israel și Kosovo, Dennis Man a fost titular în partida Catanzaro – Parma (scor final 0-5) și a deschis scorul pentru echipa sa în minutul 18. După o centrare a francezului Bonny, arădeanul a marcat cu un șut din șapte metri cu latul, care a lovit și bara înainte să intre în plasă.
Până la finalul primei reprize, polonezul Benedyczak a reușit o „dublă”, iar victoria oaspeților era ca și asigurată. Poate și din acest motiv, antrenorul Fabio Pecchia a ales să îl schimbe pe Man la pauză, în locul său fiind introdus pe teren Anthony Partipilo, iar la doar două minute de la reluarea jocului, acesta a făcut 4-0. Scorul final a fost stabilit în minutul 84 de croatul Colak, și el intrat în partea a doua a disputei. Celălalt român din lotul Parmei, Valentin Mihăilă, a fost rezervă neutilizată. Pentru Man a fost primul gol în acest sezon de Serie B, dar fostul utist mai marcase o dată în actuala stagiune, în partida cu Bari din Cupa Italiei.
După această victorie, Parma a urcat pe primul loc, iar în următoarea etapă va juca pe teren propriu cu Sampdoria.
FOTO: captură as.ro