Dennis Man își continuă forma excelentă și în 2024. Arădeanul a înscris un gol și a oferit o pasă decisivă pentru conaționalul Valentin Mihăilă în succesul obținut de Parma vineri seară, 3-0 pe terenul Sampdoriei.

Formația oaspete a primit o lovitură de la 11 metri în minutul 41 după un henț comis în careu de uruguayanul Gonzalez, iar Man și-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului. Internaționalul român a tras în stânga portarului Stankovic, care a ghicit colțul, însă nu a reușit să evite golul. Trei minute mai târziu, arădeanul a fost lansat în partea dreaptă de Bonny, a avansat până în careu, de unde a trimis excelent faţa porţii pentru Valentin Mihăilă, care a dublat avantajul Parmei înainte de pauză. Argentinianul Estevez a stabilit scorul final în minutul 69, cu un șut pe jos la colțul scurt, după o pasă primită de la Charpentier. Man a fost înlocuit în minutul 85 de Partipilo, într-un moment în care victoria liderului din Serie B era deja asigurată.

Cu realizările din această partidă, arădeanul a ajuns la 11 goluri și 6 assist-uri în toate competițiile în acest sezon.

După succesul de la Genova, „cruciații” s-au distanțat la șapte puncte de principalele urmăritoare, Venezia și Como, care vor evolua sâmbătă, în deplasare cu Cosenza, respectiv Reggiana.

FOTO: Parma Calcio 1913 (twitter)

Recomandările redacției