Parma a reușit aseară surpriza, câștigând cu 4-3 în deplasare la Frosinone, echipa aflată pe primul loc în Serie B. Dennis Man a început meciul ca titular în flancul stâng al atacului „cruciaților“ și s-a remarcat prin două pase de gol. Astfel în minutul 21, când era deja 1-0 pentru echipa sa, Man i-a pasat simplu lui Ansaldi iar acesta a expediat un înșelător șut – centrare care s-a oprit în plasa porții adverse. Dacă prima reușită a fost una conjuncturală, a doua chiar a fost una pentru care jucătorul nostru merită toate aprecierile. În minutul 35 Dennis s-a lansat excelent pe un culoar între fundașii centrali adverși și înainte de a fi faultat a direcționat cu o atingere fină mingea către Zanimacchia iar acesta a înscris golul care a stabilit scorul pauzei, 3-1 pentru Parma.
În repriza secundă, Man a fost înlocuit în minutul 59 de Camara, o schimbare necesară atât pentru a-l proteja pe jucător care vine după o accidentare care l-a ținut mai bine de o lună departe de gazon cât și din rațiuni tactice, cu patru minute înainte oaspeții rămânând în 10 oameni. În acel moment scorul era 2-3, liderul a reușit apoi să egaleze dar Vasquez a înscris golul victorie cu un șut excelent plasat de la 25 de metri. Parma a terminat chiar cu doi oameni mai puțin pe teren, înlocuitorul lui Man, Camarra, văzând și el cartonașul roșu în minutul 87.
Revenind la Dennis Man, pentru prestația sa, site-ul parmalive.com l-a notat cu 6,5 și i-a descris evoluția astfel: „A revenit printre titulari și a avut o evoluție bună. S-a mișcat bine în atac, creând spații pentru Ansaldi. A avut câteva faze bune, în special cea în care a tăiat apărarea adversă la cel de-al treilea gol al echipei.“
Victoria de aseară a urcat-o temporar pe Parma pe locul 7, loc de play-off însă „cruciații“ pot fi depășiți azi de Cagliari, Modena sau Palermo dacă acestea înving. În etapa viitoare, Parma joacă marți pe teren propriu cu Pisa, echipă aflată pe locul 6 în clasament.
(foto: parmacalcio1913.com)