Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2024 cu 0,6% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 595,015 miliarde lei, iar depozitele în lei ale rezidenţilor – care înseamnă 70,8% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali – au crescut cu 0,7% faţă de luna august 2024, până la 421,12 miliarde lei, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,1% faţă de luna anterioară, până la 239,8 miliarde lei. Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2024 un sold de 698,237 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 0,7% (0,3% în termeni reali) faţă de luna august 2024, iar în raport cu septembrie 2023 s-a majorat cu 9% (4,2% în termeni reali).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna septembrie 2024 cu 1,3% faţă de august 2024 (1% în termeni reali), până la nivelul de 413,22 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 69,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,5%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,2% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,9% (1%, în cazul exprimării indicatorului în euro). (sursa:news.ro)