Liceul Atanasie Marienescu si-a deschis din nou portile pentru anul scolar 2013-2014La fel ca în orice loc din România, şi la Lipova, începutul acestei săptămâni a adus finalul vacanţei de vară şi un nou an şcolar pentru elevii de toate vârstele. Un an şcolar care reprezintă o nouă etapă pe treapta formării profesionale a oricărui copil sau tânăr care încă mai are de parcurs o perioadă pe băncile şcolii.
Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova – localul 1, în cadrul căruia învaţă foarte mulţi copii lipovani şi din împrejurimi,  şi-a deschis porţile de la ora 8:00, aşteptându-şi elevii ca în fiecare început de an şi întâmpinându-i cu prima sonerie dina nul şcolar 2013-2014.
Festivitatea de deschidere a început de la ora 9 :00, aceasta fiind organizată în curtea liceului, unde au fost prezenţi un număr foarte mare de elevi, atât de de gimnaziu, cât şi de liceu, aceştia fiind însoţiţi de părinţi, bunici şi alţi apropiaţi care au dorit să le ureze îndeaproape succes în noul an şcolar. Fiecare dintre cei prezenţi în curtea liceului Atanasie Marienescu, a împărtășit cu elevii și profesorii  emoțiile inerente unui nou început.
Aşa cum se obişnuieşte la începutul fiecărui nou an, festivitatea a debutat cu intonarea Imnului de Stat, acest moment fiind urmat de discursul domnului Director Aliodor Drăgan. Acesta şi-a început cuvântarea cu urări transmise elevilor, cărora le-a dorit : «Un an bun, cu multe reuşite frumoase la învăţătură şi mult succes în tot ce îşi propun pentru viitorul lor.» „Mesajul meu sincer către toţi elevii liceului este de bine aţi venit din nou la şcoală! Des­chiderea anului scolar reprezintă pentru noi toţi, elevi, părinţi, cadre didactice, comunitate locală, o zi aşteptată, o zi încărcată cu multă emoţie, ziua de debut a unui nou an şcolar, prilej de reîntâlnire cu bucurie şi speranţă.”
Dar, pe lângă cuvintele adresate elevilor şi profesorilor, domnul director a dorit să mulţumească şi comunităţii locale pentru sprijinul acordat, astfel încât anul şcolar să debuteze şi să ofere elevilor pe tot parcursul anului, condiţii cât mai bune şi potrivite pentru desfăşurarea activităţilor şcolare. „Doresc să mulţumesc cu acest prilej tuturor reprezentanţilor autorităţii locale, fără ajutorul cărora nu ar fi fost posibilă amenajarea şcolii pentru începerea noului an şcolar. Considerăm că este un bun început pe drumul reabilitării unităţii noastre şcolare şi sperăm ca în anul 2014 lucrările care vizează transformarea acestui liceu într-un loc care să ofere un învăţământ de calitate în cele mai bune condiţii”, a spus Aliodor Drăgan în mesajul de început de an.
Discursul domnului director Aliodor Drăgan a fost urmat de alte discursuri frumoase ale invitaţilor prezenţi în incinta Liceului Atanasie Marienescu cu această ocazie.
Astfel, alături de conducerea liceului, profesori şi elevi,  au mai fost prezenţi şi au transmis câteva cuvinte în cadrul  acestei frumoase festivităţi de deschidere: domnișoara lector universitar Pop Irina – din partea Universității «Vasile Goldiș», dl. comandant Jichici Marian- din partea Poliției orașului Lipova, dl. Surducan Eusebiu – din partea Poliției de proximitate și dl. Bociort – din partea Jandarmeriei. Prin discursurile lor, fiecare dintre invitaţi a urat elevilor  un an școlar cât mai bun, cu rezultate de­osebite și  fără evenimente neplăcute.
De asemenea, a fost prezentată structura anului școlar, numărul claselor și distribuția lor pe localuri. Bineînţeles că în principal,  au fost încurajați elevii să depună eforturi susținute pentru ca rezultatele lor să fie cât mai bune la sfârșitul anului și să ducă mai departe renumele școlii.
La finalul festivităţii, fiecare diriginte și-a condus elevii în clase, unde aceștia au primit manualele școlare și au participat la tradiționala oră de dirigenție.
O mare parte a părinților prezenţi, au participat alături de copiii lor și la ora de dirigenție.

Recomandările redacției