Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II , împreună cu lucrători ai împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor , nu au permis intrarea în ţară a șapte automarfare încărcate cu aproximativ 55 tone de deșeuri.

Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Borș II și Nădlac II au efectuat în acest sfârșit de săptămână, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a șapte automarfare conduse de  șase cetățeni români și in olandez. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă și cauciucuri second-hand, artivcole de menaj,jucării și diverse bunuri de la diferite societăți comerciale din Belgia, Olanda, Franța, Suedia și Germania pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 54.770 kg deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

Recomandările redacției