Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară cinci automarfare încărcate cu aproximativ 50 tone de deșeuri.
Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, iar autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a cinci automarfare conduse de patru cetățeni români și unul maghiar. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier, textile, pompe de distribuție, polistiren expandat și diverse obiecte second-hand de la diferite societăți comerciale din Germania și Italia pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 49.085 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.