Deșeurile și-au dat întâlnire la intrarea în Arad

1
211

Problema deșeurilor nedepozitate este și va rămâne una dintre cele mai întâlnite. Există zeci de locuri afectate de mormane de gunoaie care sunt ale nimănui.

Meleagul pe care l-am sesizat și este vizibil trecătorilor se regăsește pe Drumul Județean 682, la ieșirea din Arad spre Fântânele.

Nu există niciun centimetru de teren pe care să nu existe gunoi imediat după indicatorul care ne informează că din punctul respectiv începe Municipiul Arad.

Mulţimea de gunoaie creează un miros neplăcut, în special în perioada călduroasă și afectează solul, focarul de infecție fiind foarte vizibil.

Dinspre Fântânele, gunoaiele apar treptat, ba un sac de gunoi aruncat, ba un rest de loc de grătar din pietre sau cărămizi, paleta fiind foarte ofertantă.

Însă zona amintită este cea care culminează tabloul de coșmar, acel loc fiind alocat anul trecut deșeurilor inerte, cele ce nu pot fi distruse și nu suferă niciun fel de descompunere, precum cele rămase din construcții.

Însă scopul acelei parcele s-a schimbat, ajungând o adevărată groapă de gunoi neamenajată, în care se găsesc numeroase sticle de alcool, de sticlă sau plastic, ambalaje, pungi de gunoi menajer și așa mai departe.

 

Depistați și pe Google Earth

 

Spre rușinea noastră, focarul de infecție de pe DJ 682 este vizibil și pe aplicații precum Google Earth, care arată începutul acestui dezastru compus din pet-uri, ambalaje și gunoaie de tot felul.

Mi se pare că nimeni nu s-a ocupat prea mult de această problemă pentru că spațiul nu e în Arad,  fiind chiar la periferie. Nici nu e drum național și nu e foarte circulat. Gunoaiele acestea sunt acolo de ani de zile, plus de asta, există rromi care își și pun corturi acolo”, a mărturisit o trecătoare de 24 de ani care face zilnic drumul acesta, de câțiva ani de zile.

 

Sursa de infecție este și un pericol pentru sănătatea oamenilor, copiii sunt principalii afectați, deoarece în acele locuri sunt amenajate corturi și mașini, unde persoanele de etnie rromă aleg să își petreacă nopțile.

 

O altă doamnă în vârstă de 82 de ani este nemulțumită de condiția în care se află acea porțiune de drum dar și alte locuri ale orașului.

Peste tot există asemenea locuri. Acum încă este minunat în oraș, înainte dădeau pe afară până și coșurile de gunoi, debordau gunoaiele pe stradă. Cred că totul pornește de la puterea exemplului. Lumea este necivilizată fiindcă nu are de unde lua exemplu, din contră, dacă omul vede ceva negativ, acel lucru îl face. Dacă unul se gândește să nu arunce pe jos, automat și cel de lângă el imită. Exemplele astea trebuie să pornească de la fiecare din noi, dar și de la cei de sus”, a afirmat vârstnica.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.