După mediul în care trăiesc, câinii se împart în trei mari categorii: de casă, de maidan şi de codru. Fireşte, mediul şi-a pus amprenta şi asupra atitudinii câinilor faţă de oameni, în sensul că cei de casă sunt în mare măsură domesticiţi, cei de maidan sunt domesticiţi doar pe jumătate, iar cei de la marginea localităţilor sau din păduri se apropie mai mult de starea de sălbăticie. Dacă ne-am propune să fim şi mai riguroşi, fiecare dintre cele trei categorii de câini ar mai putea suporta câteva subdiviziuni. Astfel, câinii de casă ar putea să fie împărţiţi în câini de curte şi câini de apartament, iar dacă am lua drept criteriu de selecţie atitudinea proprietarului faţă de câine am depista şi câini normali, câini însinguraţi sau câini cocoloşiţi. Mai sunt şi alte criterii de selecţie, care ne dau câini de lanţ, câini în stare de libertate parţială şi câini în stare de libertate absolută. Sau, câini profesionalizaţi – cum sunt cei de vânătoare, câinii poliţişti, câinii de la vamă sau cei care au grijă de turmele de oi – sau câini de companie, care n-au altă treabă decât să latre din când în când, să dea din coadă şi să sară, eventual, în braţele stăpânului. Dacă am lua în calcul, însă, selecţia câinilor după comportament şi după conduita lor „morală” – aici, recunoaştem că forţăm niţel termenul – câinii se împart, clar, în două mari categorii: cu două şi cu patru picioare. Dacă despre cei cu patru picioare ne-am exprimat în rândurile de mai sus, despre câinii bipezi o vom face în cele ce urmează. Evident că nu facem referire la câinii cu handicap fizic, în urma căruia au rămas fără două dintre lăbuţe, ci la oamenii care au împrumutat din comportamentul câinilor. Se spune despre un om că are un comportament de câine doar atunci când este hain, sau când muşcă pe la spate. Numai acest tip de comportament uman a ajuns să fie asociat, în mentalul colectiv, cu trăsăturile „morale” ale patrupedului canin. Dar câinii se mai şi gudură pe lângă stăpân, pentru un os de ros, iar acest tip de comportament este mult mai bine reprezentat în societatea umană, decât muşcătura pe din dos sau decât atitudinea haină. Despre acest tip de oameni nimeni nu spune că ar avea un comportament de câine…  Şi, pentru că tot este la modă în aceste zile subiectul câinilor maidanezi, mai facem o remarcă: numărul şi comportamentul maidanezilor este, de fapt, oglinda fidelă a societăţii umane care îi înconjoară. Dacă oamenii ar arunca resturile alimentare numai la containerele de gunoi şi în mod selectiv – ca în occident – câinii maidanezi ar muri de foame în două sau trei săptămâni. Privind lucrurile din acest unghi, numărul maidanezilor este invers proporţional cu indicele de civilizaţie. Prin urmare, problema câinilor este absolut comună cu problema oamenilor şi, pe cale de consecinţă, ar trebui soluţionate laolaltă. Altfel, nu se poate…

Recomandările redacției