Despre China şi alte picanterii

Dacă tot e la ordinea zilei şi în centrul atenţiei Republica Populară Chineză, haideţi să nu ne lăsăm mai prejos şi să spunem şi noi câteva cuvinte despre colosul comunist.
Circulau şi încă mai circulă multe picanterii despre Republica Populară Chineză şi despre poporul chinez, referitor la numărul mare al populaţiei (peste un miliard de locuitori, adică peste 18 la sută din întreaga populaţie a lumii, populaţie care numără peste şapte miliarde de locuitori). Una dintre picanterii circula pe vremea lui Ciu En Lai. Se zice că Ceauşescu se duce într-o vizită oficială în China. Acesta a purtat mai multe discuţii oficiale cu Ciu En Lai, conducătorul Chinei de atunci. La un moment dat, acesta îl întreabă pe Ceauşescu: Voi, românii câţi sunteţi? Suntem 24 de milioane, îi zice Ceauşescu. Nu am întrebat de numărul delegaţiei voastre, am întrebat de populaţia României, precizează Ciu En Lai.
Asta aşa, să se vadă mai clar diferenţa numerică dintre ţările noastre.
Şi acum o picanterie despre profunzimea hotărârilor oficiale luate de chinezi, maturitatea cu care judecă lucrurile. Prin anii 70 are loc la Helsinki un congres mondial al istoricilor. La un moment dat tema dezbaterilor era „Revoluţia franceză“. S-au exprimat opinii diverse despre acest moment al istoriei Franţei, de către toate delegaţiile la congres. Doar reprezentantul Chinei s-a abţinut. Ce părere aveţi despre revoluţia franceză, a fost întrebat punctual. Istoricul chinez a replicat: Domnilor, evenimentele dintre anii 1789-1799, culminate  cu actul Căderii Bastiliei sunt prea aproape de timpurile noastre ca să ne putem face o părere obiectivă asupra acelor evenimente. Aceste vorbe au fost rostite de  reprezentantul unei ţări cu o cultură şi civilizaţie de multe mii de ani.
De câteva ore o delegaţie oficială a Republicii Populare Chineze, formată din două sute de politicieni şi oameni de afaceri, a părăsit România. Şeful delegaţiei, primul ministru al Chinei, venise la noi pentru o întâlnire la nivel european cu liderii celor 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, privind colaborarea viitoare pe toate planurile. În cadru separat, premierul chinez a avut mai multe runde de convorbiri cu Victor Ponta şi cu alte oficialităţi române privind relaţiile de cooperare dintre România şi China, posibilitatea statului şi a oamenilor de afaceri chinezi de a investi în România.
În urma discuţiilor dintre experţii români şi chinezi, au fost semnate mai multe memorandumuri şi acorduri de investiţii, proiecte care adu­nate depăşesc cinci miliarde de euro.
Oare de ce Republica Populară Chineză vrea să investească atât de mulţi bani în investiţii din ţara nostră? Iubeşte cumva China folclorul de pe Jii, Olt sau Crişuri? Agreează teribil slana ardelenească, tochitura moldovenească sau prazul oltenesc? Îi place să asculte din operele muzicale ale lui Vali Vijelie sau Florin Salam? Iarăşi NU!
China ne-a bătut la poartă pentru că s-a prins că România este postată strategic, la buza Europei Centrale şi la mantinela cu Marele Urs – Rusia. Carevasăzică suntem un fel de Puntea lui Rumi dintre Est şi Vest. Cine îndrăzneşte să treacă această punte îşi etalează competenţa în atragerea Ro­mâniei spre investiţii. Cine nu, nu!  Se vede treaba că Republica Populară Chineză a înţeles mai bine decât alte ţări europene de importanţa României ca strategie între zonele centrale şi estice ale Europei. De asemenea, China a cântărit bine posibilităţile avuţiei naturale ale României, a potenţialului de dezvoltare economică. De altfel şi Uniunea Europeană a înţeles cumva, dar mai greu. Singura entitate din Europa care nu a înţeles că suntem importanţi pentru Marile Puteri Mondiale este clasa noastră politică, inşii care o compun. Inşi care, cu şalele îndoite şi cu temenele turcești se ploconesc docil unor pretenţii aberante şi de vechil ale mai-marilor Europei. Căci ne purtăm umil şi pros­teşte, fără raţiune. Sau singura raţiune a clasei politice româneşti este de a emite hotărâri care ener­vează partea adversă a politicienilor români.
Aşadar, în curând vom sta ca ţăranii ardeleni pe marginea şanţului şi vom privi cum nişte muncitori cu ochii oblici ne vor construi fabrici, autostrăzi şi, Doamne fereşte, Pită de Pecica. Și vom râgâi de plăcere și satisfacție, lăudând asiaticii pentru tenacitatea lor.