Limuzina, vila cu piscină, di­ploma de doctor în ştiinţe, conce­diul în Dubai şi problemele cu DNA-ul reprezintă principalele „tuşe stilistice” care ar putea colora tabloul actualului politician român. Fireşte, în dosul noţiunii de „politician” înţeleg orice potentat contemporan – fie el deputat, senator, preşedinte de judeţ, primar, poliţist, ziarist sau şef de regie „autonomă” – care încearcă să cumpere pe bani tot ceea ce n-a reuşit să obţină prin născare şi prin educaţie. Trebuie să recunoaştem şi faptul că printre politicienii români există puţine, dar onorabile excepţii. Oameni de toată isprava, cu o educaţie aleasă şi cu un parcurs profesional de excepţie, care fac cinste oricărei demnităţi. Însă nu despre „nativi” ne-am propus să povestim în rândurile de mai jos, ci despre cei care s-au căţărat mult prea sus faţă de modestele lor posibilităţi şi care,  înainte de-a fi „politicieni”, n-au fost altceva decât… anonimi. Nu s-au afirmat prin nimic şi, ajunşi în „demnităţile” de acum, încearcă prin toate mijloacele să-i imite pe cei virtuoşi. Neavând moşteniri funciare sau financiare care să le permită un trai aristocratic, s-au apucat să fure din averea naţiunii. De aici, problemele cu DNA-ul. Neavând o cultură generală suficientă, nu pot gusta un concediu prin spaţiile culturale consacrate şi de aici provine preferinţa lor pentru bazarul Dubaiului. Neavând un titlu profesional de factură intelectuală, caută să-şi ascundă calificările de şurubelniţă prin fel de fel de „doctorate”, cu toate că ar întâmpina dificultăţi considerabile ori de câte ori ar fi puşi în situaţia să-şi susţină, public, rezumatul tezei. Din acest motiv confundă, până la nivel de premier, copiatul cu plagiatul. Veniţi de la ţară sau dintre blocurile marilor periferii, şi-au construit vile somptuoase, cu garduri înalte, cu gazon şi cu piscină. Cu toate acestea, n-ar fi în stare să poarte o discuţie inteligentă despre amprenta personală a propriului sălaş, despre arhitectura porţii sau despre stilurile arcadelor. La fel stau lucrurile şi cu „maşina”, văzută nu ca un mijloc de transport de uz cotidian, ci ca un element de „distincţie” socială. Mai grav, puşcăria nu mai este văzută ca un oprobriu public, ci ca un fel de adaos profesional, iar indivizi proaspăt eliberaţi de după zăbrele sunt priviţi ca fiind „înţelepţii patriei”. Fel de fel de nulităţi contemporane au ajuns să-i izgonească din spaţiul public pe Paleologi sau pe Stolniceşti, în vreme ce Dudeştii au ajuns să-i alunge din ţară pe prinţii cu sânge albastru. Azi-mâine, imitaţia va preţui mai mult decât ori­ginalul, iar stilul va fi văduvit de eleganţă…

Recomandările redacției