ACTUALIZARE: Mai mulți români se află printre victimele groaznicului accident din Ungaria

Cel puțin trei români se află printre cele 36 de persoane rănite în uriașul accident care a avut loc sâmbătă după amiază pe o autostradă din Ungaria, potrivit MAE. Unul ditre români este în stare gravă.  ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Budapesta a fost notificată de către un cetățean român, prin intermediul numărului de telefon de urgență, cu privire la un accident rutier, produs la data de 11 martie 2023, în jurul orelor 14:25, pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale, inclusiv cu sprijinul Biroului Atașatului de Afaceri Interne, pentru a obține informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate”, a anunțat MAE.

Ministerul precizează că românii răniți au fost transportați imediat la spital.

”Potrivit datelor preliminare comunicate de către autoritățile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află și trei cetățeni români, dintre care unul a fost grav rănit. De asemenea, autoritățile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unități medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgență.

Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autoritățile locale pentru informații legate de unitățile medicale la care au fost transportate persoanele rănite și cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon al ambasadei: +36 30 535 69 12”, a mai transmis MAE.

Un accident grav s-a produs în apropiere de  noi, mai exact pe autostrada M1, în Ungaria, în apropiere de Budapesta. Acesta s-a soldat cu zeci de persoane rănite, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri.

Din primele informații, furnizate de polițiști, în accident au fost implicate cel puțin 5 TIR-uri și 37 de autoturisme.

„În jurul orei 14.25, cinci camioane și 37 de autoturisme s-au ciocnit la tronsonul de kilometru 26 al autostrăzii M1, pe partea care duce la ieșire din Capitală.

Potrivit datelor primare, în accident au ars 19 vehicule, în total 36 de persoane au fost rănite, dintre care 1 persoană a suferit răni care le-au pus viața în pericol și 13 persoane au suferit răni grave”, a anunțat Poliția maghiară.

Este vorba despre un accident în lanț, produs pe autostrada ce leagă Budapesta de Austria.

Cauza oficială nu a fost făcută publică deocamdată, dar cel mai probabil dezastrul a pornit din cauza unei furtuni foarte puternice de praf.  Poliția a închis autostrada M1 pe ambele sensuri. La fața locului au fost trimise numeroase echipaje medicale, inclusiv în elicoptere. De alfel, misiunea de salvare a fost îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de furtuna de nisip.

Sursă: https://www.ebihoreanul.ro/

FOTO: police.hu

Recomandările redacției