Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă informam despre faptul că proprietarii de terenuri agricole din Seleuş au ajuns în pragul disperării din cauza ciurdarului satului. O parte dintre săteni îl acuzau pe bărbatul angajat de alţi localnici să aibă grijă de vacile lor, că nu îşi vede de treabă, că îşi trimite copiii cu vacile la păscut, iar animalele sunt scăpate prin culturile oamenilor. Cu alte cuvinte, în loc să facă munca pentru care este plătit, individul se foloseşte de copii pentru a-i face treaba, iar aceştia nu pot întotdeauna să controleze animalele, care ajung să facă pagube serioase. În plus, copiii sunt nevoiţi să trăiască în nişte condiţii demne de secolele trecute. „Omul ăsta nu are niciun fel de lege. De doi ani intră cu vacile pe culturile noastre. Este chemat la Postul de Poliţie dar nu se pre­zintă. Nu prea merge nici cu animalele la păscut, având tot felul de alte preocupări. Are cinci copii minori, pe care nu îi trimite la şcoală, dar în schimb îi trimite să păzească animalele la păscut […] De mult nu a mai fost la lucru, trimiţându-şi copiii în locul său”, povestea Iosif Retian, unul dintre proprietarii de terenuri din Seleuş. Acesta ne-a pus la dispoziţie şi câteva fotografii cu vacile care intră pe proprietatea sa. În poze, se vede clar că animalele sunt supravegheate de copii, nu de o persoană adultă. Informaţia cu privire la faptul că bărbatul avea obiceiul să-şi trimită copiii la muncă, în locul său, a fost confirmată şi de primarul comunei, Cristian Branc, care a ţinut să precizeze că are o părere foarte proastă despre ciurdar.  „Bărbatul este de loc din Zărand, dar stă aici, pe raza comunei Seleuş. Are o rulotă, un fel de colibă, la câmp, pe păşune, unde locuieşte împreună cu copiii. Aceştia nu merg la şcolă. I-am văzut că sunt trimişi cu vacile la păscut Cu privire la nevasta sa am auzit că o trimite la Arad, la cerşit”, spunea primarul.
DGASPC ia măsuri
Având în vedere că ciurdarul are mai mulţi copii pe care îi pune să muncească în locul său, am solicitat un punct de vedere şi din partea
Direcţiei Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Aşa cum au promis, reprezentanţii instituţiei au sesizat Serviciul de Evaluare şi Consiliere în Situaţii de Abuz, Neglijare şi Violenţă Domestică. O echipă a respectivului serviciu s-a deplasat în zonă pentru a vedea în ce condiţii trăiesc copiii ciurdarului. Ceea ce au văzut i-a făcut pe membri respectivei echipe să înceapă procedurile pentru instituirea unor măsuri de protecţie. „Colegii noştri au cons­- tatat că este vorba despre patru copii, cu vârste cuprinse între trei şi opt ani, două fete şi doi băieţi care nu urmează nicio formă de învăţământ. În aceste condiţii s-a impus demararea procedurilor pentru instituirea unor măsuri de protecţie în cazul tuturor copiilor, iar instanţa va fi cea care va decide cu privire la acest lucru”, ne-a declarat Diana Vogel, purtătorul de cuvânt al DGASPC Arad.

Recomandările redacției