Vremea s-a schimbat brusc, de la o zi la alta, temperaturile scăzând de la 28 de grade la 4 grade, cât sunt în momentul de față.
Având în vedere evoluția temperaturilor exterioare și în conformitate cu Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, CET H Arad aduce la cunoștința consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Arad că se va relua furnizarea energiei termice pentru încălzire începând de miercuri, 17 aprilie 2024, ora 18:00.
Această decizie a fost luată în urma unei analize atente a condițiilor meteorologice și a necesității de a asigura confortul termic al locuitorilor în perioada rece ce urmează. Începând de miercuri seară, veți putea beneficia din nou de căldura necesară în locuințele dumneavoastră.
De asemenea, instituția precizează că în cazul în care există consumatori care au demarat deja lucrări la instalațiile interioare, pentru evitarea unor situații nedorite (inundații etc.) aceștia trebuie obligatoriu să-și închidă căldura din căminele de branșament ale imobilelor.