Din clădirile neîngrijite cad de toate: mai nou cad roletele și țiglele

0
142
Cad roletele

„Voi nici nu știți ce oraș frumos avem” și pentru a fi și îngrijit a trebuit să intervină legiuitorul cu o nouă lege, Legea 153, sau Legea Fațadelor. Ați observat cum anumiți proprietari, ori comitete de proprietari, au scos la iveală, afișe, în loc să restaureze, ori să stopeze declinul. Afișe ce pot să însemne, neputință, sărăcie, indolență. „ATENȚIE, CAD ORNAMENTE” , „ATENȚIE, CADE TENCUIALA”. Pietonul ce să facă, când se pomenește față-n față cu afișul prevestitor de nenorocire? Dar dacă în momentul următor cade ornamentul? Au fost cazuri, Doamne ferește! Sunt și situații când proprietarul întinde o ață cu motocei, să fie vizibilă, închide accesul pietonilor, și afișează la loc vizibil afișul. Nu-i drept, strada-i domeniu public, și nu poate fi blocată decât pentru executarea unor lucrări din domeniu public.

Recent ne-am pomenit pe Bulevardul Vasile Milea la nr 19, un edificiu din perioada interbelică, cum îi cad țiglele. Nu poate anticipa pietonul când să se ferească, n-a anticipat proprietarul paguba; unde nu-i țiglă plouă în pod și în casă. Încă nu s-a întâmplat nenorocirea, dar, mai știi? Priviți fotografiile. Vedeți fragmente din țigla căzută? Vedeți pedanteria locatarilor și admirați burlanul ce nu se mai păsuiește. Apoi să vedeți acoperișul știrb și olanele lipsă. „ATENȚIE, CAD ȚIGLELE!”
Un alt caz, pe strada Tudor Vladimirescu nr.17-19, unde un edificiu cu o fațadă splendidă, măreață, un P+2, cu poarta de intrare între două minunate cariatide. Poarta de intrare încă originală, iar scoaterea drapelului pare să sublinieze că nici un geam ornamental nu mai are sticlă. Să fi fost cumva un ornament din sticle colorate? Imobilul este clasificat, – monument istoric – și are tăblițele indicatoare în vecinătate un geam cu stor ce stă să cadă peste pietoni ghinioniști. Desigur, lipsește afișul cu „ATENȚIE, CAD ROLETELE”. Apropo, pentru ce s-a scos drapelul? A fost uitat acolo, ori pentru a sublinia o sărbătoare creștinească?
Ați văzut stimați consilieri din CLM cum se adună problemele, iar când, cu adevărat, începem să ne pregătim de capitală culturală, vom da din colț în colț căutând vinovații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.