Un nou program naţional ar putea salva mii de vieţi. De Ziua Mondială a Rinichiului, Ministerul Sănătăţii anunţă că, din luna iulie, două analize esenţiale pentru a identifica în stadii incipiente boala cronică de rinichi vor deveni gratuite pentru asiguraţi. Medicii de familie vor recomanda celor aflaţi în categoriile de risc aceste analize.
Statisticile arată că, din păcate, doar una din 10 persoane este diagnosticată în stadiul incipient. Lucrurile se pot schimba printr-un nou program de prevenţie prin care două analize esenţiale vor fi gratuite de la 1 iulie. Medicii de familie vor putea recomanda aceste analize celor aflaţi în categorii de risc.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Este vorba despre accesul gratuit la rata de filtrare estimată şi a raportului albumină creatinină urinară, care se pot face foarte simplu în cadrul unei investigaţii de rutină şi care permit identificarea şi ulterior stadializarea prin investigaţii mai aprofundate la pacienţii care se dovedesc să aibă această patologie.
Rezultatele vor arăta cât de mult este afectată funcţia renală, dar şi stadiul bolii.
Ina Kacso, preşedinte Societatea Română de Nefrologie: Boala cronică de rinichi este lipsită de simptome până în stadii avansate şi rinichii nu dor decât în situaţii excepţionale, astfel încât aceşti pacienţi ajung să fie diagnosticaţi mult prea târziu şi într-o proporţie insuficientă. Categoriile de pacienţi la risc, de exemplu pacienţii diabetici, pacienţii cu boli cardiovasculare şi hipertensivi trebuie evaluaţi activ.
Beneficiile unui astfel de program sunt nepreţuite
Următoarea etapă din circuit va fi trimiterea către un specialist.
Liliana Tuță, medic nefrolog: În cazul în care este un stadiu sever, scăderea funcţiei renale cu mai mult de 50%, pacientul va fi îndrumat către medicii nefrologi şi acolo vor fi preluaţi din stadiul moderat şi atunci vor avea acces la ambulatoriu de specialitate în mod gratuit, la spitalizările de zi în mod gratuit şi la controale.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: În primul rând reducerea progresiei bolii cronice de rinichi către dializă, un serviciu care este destul de greu de suportat, ştiţi bine că se face de trei ori pe săptămână este şi foarte costisitor sau transplant, reducerea deceselor, reducerea complicaţiilor cardiovasculare.
Bolnavii cu boală cronică de rinichi sunt monitorizaţi anual prin investigaţii, iar cei la care afecţiunea a ajuns în stadiu avansat primesc tratament în spital.
Sursa Observator