Echipa lui Poenaru seamănă de la meci la meci cu o mașină care merge din inerție dar care la fiecare kilometru parcurs pierde piese, tremură tot mai tare din toate încheieturile, scoate fum și pocnește. În ritmul acesta, momentul în care motorul va lua foc de-a dreptul și „căruța“ va începe să ardă cu flăcări în mijlocul șoselei, nu este departe.
Cine vede doar rezumatul partidei de aseară, poate avea impresia că echipa noastră a căzut pradă ghinionului. Din păcate însă lucrurile sunt mult mai complicate. Da, UTA a dominat clar meciul dar nici nu putea fi altfel în fața unui adversar care s-a pus pe două linii în fața propriului careu, invitând-o practic pe Bătrâna Doamnă să atace cu toate liniile. Lucru pe care echipa noastră evident că l-a făcut dar din păcate a fost o dominare haotică și crispată.
Cea mai pregnantă impresie pe care ți-o lasă jocul echipei este de întâmplare, surescitare, mișcare browniană. După cinci săptămâni de pregătire, 16 meciuri de campionat și două de cupă, încă nu vedem la UTA nimic ordonat, așezat, niciun traseu, nicio predictibilitate în desfășurarea acțiunilor de atac și a mișcării jucătorilor. Parcă toți fotbaliștii UTA-ei joacă din instinct, iar acțiunea individuală a purtătorului de balon este o permanentă surpriză pentru restul colegilor care nu știu ce să anticipeze și cum să se plaseze pentru desfășurarea fazei.
Aseară UTA avut câteva ocazii. Două dintre ele au fost rodul cadourilor făcute de Iasmin Latovlevici, care a fost generos cu Dobrescu în prima repriză și cu Otele în cea de-a doua, dar de fiecare dată finalizările au fost imprecise. Alte 2-3 ocazii au venit pe acțiunile individuale ale lui Otele, care este singurul jucător al UTA-ei care încearcă aproape fază de fază să își scoată din joc adversarul direct doar că ar mai avea nevoie de colegi care să se și demarce și să-i ofere opțiuni după prima reușită. A mai creat pericol și Rareș Pop prin două cornere executate foarte „șiret“, dar care nu l-au impresionat pe Ilie Poenaru, probabil singurul om din stadion care și-a imaginat la pauză că Florentin Matei îi poate oferi mai multe decât tânărul jucător al Academiei. Poate singura fază ceva mai lucrată a fost în repriza secundă când Otele a schimbat excelent jocul de pe stânga pe dreapta, unde Jobello a apărut foarte bine la colțul scurt, a recentrat în fața porții goale dar Tofan a fost mai rapid decât Postolachi. Același Postolachi a mai reluat imprecis cu capul, liber în 6 metri, în prima repriză și cam asta a fost.
Supărător e și faptul că UTA a reușit să ia gol de la o echipă care a ajuns de 3 ori tot meciul în careul nostru. La prima acțiune Argeșul a și marcat, grație unui cadou făcut de Batha, jucător care în acest sezon are pe conștiință atâtea puncte „mâncate“ echipei, încât le-am pierdut șirul. Cu toate acestea, alții sunt cei excluși din lot, nu disciplinar ci pentru randament slab și delăsare la antrenament. Revenind la partida de aseară, probabil că nici piteștenii nu știu exact cum au reușit să plece cu toate cele trei puncte. S-au apărat supranumeric tot meciul, au făcut câteva erori mari în defensivă și au scăpat pe contraatac de două ori. Dar se pare că atât a devenit suficient pentru a pleca neînvins de la Arad sau chiar cu toate cele trei puncte. „Suntem fraierii campionatului“ exclama un fan, cu năduf, la finalul meciului și nu era departe de adevăr.
Afirmam în debutul acestor rânduri că vizionarea doar a unui scurt rezumat al partidei poate fi înșelător. Unul dintre argumente e acela că văzând doar faze decupate nu poți observa câteva amănunte care sunt relevante pentru starea și jocul unei echipe. Limbajul corporal al jucătorilor este unul dintre acestea. Și aseară am văzut jucători care păreau frustrați, nedumeriți sau chiar resemnați. Nu li se poate reproșa jucătorilor determinarea dar prea des am văzut grimase de neputință sau capete lăsate în pământ. Este evident că jucătorii sunt conștienți că lucrurile nu funcționează, că jocul nu merge iar asta le afectează luciditatea; lipsa lucidității duce la greșeli și ratări într-un cerc vicios care împinge echipa meci de meci tot mai tare la vale.
Că starea de spirit este la pământ în vestiarul UTA-ei o arată și agresivitatea nejustificată și, când spunem asta nu ne referim neapărat la faulturi brutale ci la intervenții negândite, dezordonate, sau reacții nervoase, care fac iată ca UTA să aibă jucători eliminați pentru al treilea meci consecutiv. Toate acestea ar trebui să facă obiectul muncii antrenorului. Ilie Poenaru însă pare blocat total, nu reușește să aducă ordine, liniște, calm în echipă. Antrenorul UTA-ei pare fără idei, se comportă ca în fața unui computer blocat pe care încearcă să-l activeze apăsând la întâmplare pe butoane, doar-doar vreunul va face mașinăria să funcționeze. Din păcate pentru el, când un antrenor ajunge într-o asemenea situație, soluția este una singură. Din păcate pentru noi de data aceasta, Ilie Poenaru nu pare hotărât sau dispus să apese tocmai ultimul buton care mai poate avea efect la echipa lui: acela de „Esc”… sau în traducere fotbalistică, „Demisia“.
(foto: uta-arad.ro)
