Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte,astăzi, 30 mai, paisprezece ani de la înfiinţarea sa ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului, ocazie cu care dorește să mulțumească tuturor celor care au sprijinit această instituție în vederea realizării obiectivelor urmărite în activitate.

În cei 14 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.

Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I.

Direcţia Generală Anticorupţie are următoarele atribuţii principale:

– desfăşoară activităţi de prevenire a faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne;

– desfăşoară activităţi de primire a reclamaţiilor/petiţiilor cetăţenilor referitoare la acte sau fapte de corupţie a personalului ministerului;

– desfăşoară activităţi de poliţie judiciară, conform legii;

• elaborează analize de risc şi strategice în domeniu şi propune măsuri procedurale de ameliorare a situaţiei.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia telefonică gratuită – Call center anticorupție 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Vă reamintim faptul că, la nivelul judeţului Arad, funcţionează Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, structura teritorială a Direcţiei Generale Anticorupţie, care desfăşoară activităţi specifice, potrivit competenţelor conferite de lege.

Cetățenii care doresc să sesizeze fapte de corupţie săvârşite de lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne se pot prezenta la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Arad, din municipiul Arad, str. I. Calvin, nr. 17-19, tel. 0257/255623, 0257/207132, e-mail: arad.dga@mai.gov.ro ori se pot prezenta în audienţă în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 1200 și 1500, la biroul S.J.A. Arad din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 75.

Recomandările redacției