Ioan Dragomir nu se mai află, de joi, la conducerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara. Motivul? I-a expirat delegarea pe care o avea pe această funcție, după cum, gurile rele susțin că i-ar fi expirat și sprijinul politic de care beneficia. Astfel, atribuțiile de director general au fost preluate de arădeanul Ladislau Elek, care din 2015, după reorganizarea ANAF, ocupă cu acte în regulă funcția de director executiv Colectare. De altfel, Elek are o vastă experiență în domeniu, până în 2013 fiind director adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad.

Elek a fost desemnat să conducă DGRFP Timișoara până la sfârșitul lunii, când se preconizează numirea unui director interimar. Potrivit unor informații care circulau prin mediul finanțiștilor, funcția de șef al Direcției Regionale i-ar fi fost oferită și unui alt arădean, Eugen Deliman, adjunctul șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad, care coordonează Inspecția Fiscală, însă acesta ar fi refuzat. „Nu se prea arată foarte multă lume interesată de această funcție. Din câte am înțeles, colegul nostru, Eugen Deliman a refuzat-o. Motive ar putea fi multe, dar cel mai important ar fi acela că se vorbește despre desființarea direcților regionale”, spun sursele noastre.

În ceea ce-l privește pe fostul director general, Ioan Dragomir, acesta a rămas director executiv Colectare în cadrul DGRFP Timișoara, funcție pe care a câștigat-o în urma unui concurs.

Recomandările redacției