În numerele trecute ale ziarului nostru vă informam că pădurarul Florin Fărcuța, angajat de Direcția Silvică Arad (DSA) să vegheze la respectarea legii în pădurea de la Frumușeni, deținea zeci de porci care erau lăsați să pășuneze alături de mistreți. În aceste condiții, animalele domestice se hrăneau cu mâncarea pusă pentru mistreți de reprezentanții asociației de vânătoare care gestionau fondul de acolo și reprezentau un real pericol în ceea ce privește transmiterea unor boli. Potrivit reprezentanțiilor Asociației de Vânătoare „Lazăr Huntingˮ porcii domestici pot transmite mistreților pesta și pot lua de la aceștia trichineloza.

Recent, în pădurea de la Frumuşeni au fost văzuţi peste o sută de porci domestici care au invadat habitatul animalelor sălbatice şi implicit al mistreţilor. Ioan Gligor, şeful Serviciului de Pază al Asociaţiei de Vânătoare „Lazăr Hunting” ne povesteşte că a sesizat această problemă cu mult timp în urmă, când a şi luat legătura cu proprietarul animalelor, pentru a-i cere să respecte legea. Asta, în condiţiile în care păşunatul porcilor este interzis oriunde pe teritoriul ţării, iar conform Codului Silvic, păşunatul oricărui animal domestic este interzis pe fondul forestier. Pădurarul s-a făcut că plouă până zilele trecute, când ziarul nostru a tras un semnal de alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă acolo, iar instituțiile statului s-au autosesizat și au mers în control.
Cu prilejul precedentei documentări, pe care am făcut-o în pădurea de la Frumuşeni am putut constata că porcii pădurarului se plimbau nestingheriţi prin fondul forestier, la fel cum am văzut că şi alte persoane deţin oi şi porci, animale care sunt lăsate libere prin pădure.
Pădurarul se apăra spunând că în mod normal îşi ţine animalele în boxe, dar acestea mai scapă din când în când. „Normal îi ţin în boxe, dar i-am scăpat afară. Le cumpăr şi le dau mâncare, nu îi las să păşuneze, dar s-a îmbătat îngrijitorul şi i-a scăpat. Am 50 de porci pe care îi ţin aici, restul nu sunt ai mei. O să-i vând, să nu mai am probleme”, a spus   Fărcuţa.
O primă victorie împotriva modului în care sunt administrate pădurile
Comisarii Gărzii de Mediu și inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) s-au autosesizat, astfel încât, vineri, împreună cu doi reprezentanți ai DSA au făcut un control la cantonul de la Frumușeni. DSA bate astfel în retragere, porcii dispărând de la cantonul pădurarului, ceea ce reprezintă o primă victorie împotriva modului nefiresc în care sunt gestionate pădurile județului.
Atât pădurarul, cât și șeful pazei pădurilor din cadrul DSA, Horia Crișan, au încercat să o dea la întors, venind cu argumente care nu stau în picioare. Deși cu câteva zile înainte, pădurarul Fărcuța recunoștea că are 50 de porci, acum a declarat că nu-i mai are, lucru care a putut fi constatat de toată lumea, dar a continuat spunând că a avut doar câteva animale, pe care le-a tăiat și le-a mâncat. Greu de crezut, în situația în care în zona cantonului nu s-a văzut nicio urmă din care să rezulte că acolo ar fi fost sacrificat un animal. În plus, este imposibil ca cineva să mănânce, în decurs de o săptămână, 50 de porci, chiar dacă are o familie numeroasă, iar porcii erau de fapt, în marea lor majoritate purcei, așa cum se apăra pădurarul. Doctorul Codrin Moru, reprezentantul DSVSA, a pus punctul pe i. „Mă îndoiesc că poți mânca o asemenea cantitate de carne în câteva zile. Pe de altă parte, trebuie să știți că în conformitate cu prevederile legislației sanitar-veterinare este interzis să fie ținuți porcii în păduri sau spații libere. Animalele nu au voie să părăsească gospodăriile. Porcii neidentificați și necrotaliați se ucid și se incinerează de către Primărie, care e obligată să aibă un contract cu o firmă de incinerare”, a spus doctorul Moru.
Șeful pazei pădurilor nu cunoaște legea
În replică, Horia Crișan, șeful pazei pădurilor din cadrul DSA, a afirmat cu subiect și predicat că nu a știut că porcii nu pot fi crescuți în păduri, nici măcar în spații îngrădite și a încercat să găsească tot felul de scuze pentru pădurar. Întrebat fiind cum este posibil ca reprezentantul unei instituții să nu cunoască anumite prevederi legale care au legătură directă cu atribuțiile sale de serviciu, Crișan ne-a răspuns că… este o lege mai nouă. Chiar dacă în ultimii ani DSA a fost transformată într-o adevărată enclavă în județul Arad, chiar dacă opinia publică a ajuns să o perceapă ca fiind stat în stat, este de neconceput ca un angajat al respectivei instituții, care în plus are și atribuții de conducere, să spună că nu cunoaște legea. Asta cu atât mai mult cu cât, există un principiu de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii. În calitatea sa de șef al pazei pădurilor, Horia Crișan ar fi trebuit să fie primul care să cunoască și să respecte legea, nu să adopte o poziție de natură să inducă percepția că pădurarul nu este vinovat că a ținut porcii în pădure, din moment ce nici chiar șeful pazei nu știa că acest lucru este interzis. Potrivit unor surse din rândul silvicultorilor, o parte dintre angajații DSA cu atribuții de conducere și control se plimbă toată ziua cu mașinile, fără să aibă vreun rezultat, că nimeni nu mișcă în front fără a avea ordin din partea directorului Teodor Țigan, iar ceea ce se întâmplă la cantoanele silvice lasă de dorit. „Mulți silvicultori sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă. Cantoanele silvice arată jalnic, deși se investesc sume serioase pentru reparații. Pădurea Frumușeni este o pădure mică, cu o suprafață de numai 700 de hectare. Nu ar trebui să fie greu de gestionat. Conducerea Direcției Silvice a avut însă nevoie de un om care să execute ordinele. Și a fost găsit. La fel se întâmplă și în cadrul Ocolului Silvic «Iuliu Moldovan», unde a fost anterior șef Teodor Țigan. Actua­lul șef de ocol îi ține efectiv locul directorului direcției. Este ca un steag, unde îl pui, acolo stă și niciodată nu poate să fluture împotriva vântului, adică împotriva celui care l-a pus acolo. Având în vedere că lucrurile ar trebui să se schimbe ca urmare a faptului că Ilie Sârbu (protectorul lui Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, care îl susține pe directorul DSA, Teodor Țigan) s-a retras strategic când a văzut că începe să-și piardă influența, mulți dintre noi suntem foarte curioși să aflăm cum s-au rezolvat problemele de la ocoalele silvice Valea Mare, Lipova, Beliu și de la Nadăș, din moment ce la direcție toată lumea execută ordinele directorului Țigan”, susține unul dintre silvicultorii nemulțumiți de actuala stare de lucruri din cadrul DSA.
A fost eliminat pericolul
Așteptăm cu nerăbdare concluziile comisiei care a făcut controlul la cantonul silvic de la Frumușeni. Până atunci, reprezentanții Asociaței de Vânătoare „Lazăr Hunting” se declară mulțumiți că au scăpat de porcii care puneau în pericol vânatul. „Datorită faptului că au dispărut animalele, nu vom mai avea probleme legate de hrana vânatului. În calitatea pe care o avem, suntem obligați să suplimentăm hrana animalelor sălbatice, iar dacă această hrană este mâncată de porcii domestici, exista pericolul să fie atacate culturile agricole din zonă. A fost eliminat, de asemenea, și pericolul de pestă și trichineloză. Pentru ca aceste boli să fie depistate cât mai rapid, în cazul în care ar fi apărut, asociația a suportat toate costurile legate de analizele făcute. Nu pot să nu remarc prestația domnului doctor de la DSVSA, care și-a făcut datoria, nu a încercat să deturneze cursul discuției și a punctat ceea ce trebuia punctat. În încheiere, trebuie spus că suntem mulțumiți că am reușit să facem să dispară porcii de acolo”, ne-a declarat Ioan Gligor, șeful pazei de la Asociația de Vânătoare „Lazăr Hunting”.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției