Deși a revenit la conducerea ADI Deșeuri, în baza hotărârii instanței, Adrian Țolea semnalează noi probleme. Și anume, nu are parte de privilegiile care îi revin, în mod normal unei persoane aflate la conducere. Adrian Țolea este nemulțumit că nu a primit mașină de serviciu și telefon și spune că nu-și poate îndeplini responsabilitățile.

Și așa, tevatura dintre Țolea și Consiliul Județean continuă cu noi acuze. Directorul ADI Deșeuri a transmis o informare membrilor AGA ADI SIGD Arad, prin care sesizează faptul că, din ordinul vicepreședintelui CJA, Sergiu Bîlcea nu a primit automobilul și telefonul de serviciu.

Subsemnatul, Adrian Țolea, având calitatea de Director Executiv al Asociației, prin prezenta, vă informez că, până astăzi 11 decembrie 2018, orele 11.00, am constatat că nu am fost reintegrat cu toate drepturile pe care le-am avut anterior deciziei de încetare a Contractului de muncă nr. 32/01.02.2017. Respectiv – am fost informat că la indicațiile domnului Sergiu Bîlcea – nu am primit, în baza unor procese verbale de predare – primire, mașina și telefonul de serviciu. Ca urmare, nu pot să-mi îndeplinesc atribuțiile prevăzute în fișa postului, punctele 1, 4, 6, 7, 8 și 9 din capitolul ATRIBUȚIILE POSTULUI. Precizez că pentru îndeplinirea acestor atribuții este necesară deplasarea frecventă în teritoriu, în întreg județul, pentru a verifica, controla și monitoriza serviciile furnizate de către operatorii de salubritate cu care avem contracte precum și pentru informarea membrilor colectivitățiilor locale, din cele 78 de UAT-uri, asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin în calitate de utilizatori ai serviciului (persoane fizice și juridice). Totodată, menționez că, în conformitate cu fișa postului, scopul principal al postului de Director Executiv este cel de coordonare al aparatului tehnic din cadrul Asociației. Coordonarea, așa cum cred că bine știți, presupune și acțiuni de verificare și control atât la locul de muncă cât și în teren“, sesizează Adrian Țolea în nota de constatare.

Acesta mai menționează că, asociația dispune de un parc auto propriu format din patru autovehicule la care se adaugă cele primite spre folosință (conform contractelor) de la operatorii de colectare și transport, motiv pentru care nu se justifică folosirea autoturismelor proprii și decontarea aferentă. „În prezent autovehiculele sunt predate către următoarele persoane:

– 1 Dacia Duster la Directorul adjunct – Cosmin Pereteatcu aflat în concediu medical;

– 1 Dacia Duster la Cosmin Petrila – angajat în cadrul compartimentului economic;

– 1 Dacia Duster la Marius Luca – inginer compartimentul monitorizare;

– 1 Dacia Sandero la Florin Tripon – angajat în cadrul compartimentului economic;

– 1 Dacia Logan (de la Retim) la Nelu Stana – inginer compartimentul monitorizare;

Aștept, în continuare, ca dumneavostră – în calitate de angajator – să dați dovadă de bună-credință, de respectarea legii și a drepturilor altora, completate de o atitudine de dialog, deschidere și cooperare“, se mai arată în document.

În situația în care nu îi vor fi acordate drepturile, Adrian Țolea este hotărât să apeleze din nou la instanță. „În condițiile în care Dispozițiile executorii, ale sentinței civile amintite, nu vor fi puse în practică, în totalitate, voi informa instanța și voi depune plângere penală împotriva membrilor Consiliului Director al Asociației“, conchide Adrian Țolea în nota de constatare trimisă.

Recomandările redacției