Ziua Naţională pentru Adopţie este marcată la data de 2 iunie, începând din anul 2014 şi are drept scop încurajarea adopţiilor, dar reprezintă și o oportunitate de a promova valorile fundamentale ale familiei şi importanţa faptului că fiecare copil trebuie să aibă o familie în care să crească şi să se simtă iubit.

 

În județul Arad, în anul 2023 au fost atestate 29 de familii, iar din cei 18 copii aflați în evidențele instituției cu propunere pentru adopție, 15 au și ajuns în noile lor familii, din punct de vedere legal fiind încredinţaţi în vederea adopţiei.

 

“Adopţia reprezintă cea mai importantă şansă la o viaţă mai bună pentru toţi copiii care din diverse motive nu se mai pot reîntoarce în familia lor biologică. La DGASPC Arad urmărim în permanență găsirea unui cămin adevărat a copiilor declaraţi adoptabili, o familie în care să se simtă iubiți, ocrotiți și care să le asigure condițiile pentru a crește și dezvolta cât mai frumos”, declară Erika Stark, director general al DGASPC Arad.

 

Specialiștii Serviciului Adopții-Postadopții din cadrul DGASPC Arad au atestat deja anul acesta 12 familii adoptatoare, până în prezent fiind încuviințate 6 adopții.

 

„Ziua adopției este o zi specială în care trebuie sărbătoriți toți copiii adoptați, dar și părinții lor adoptivi, care au dat șansa unui nou început într-o familie, înconjurați de dragoste și căldură. Îndemnăm pe toți cei care doresc să adopte, să ni se adreseze cu încredere, pentru demararea procesului de adopție. Am fost, suntem și vom fi întotdeauna împreună o echipă cu un obiectiv major și nobil: o viață și o familie minunată pentru copiii noștri.” declară Aurora Lupaș, șef Serviciul Adopții-Postadopții din cadrul DGASPC Arad.

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad organizează luni, 3 Iunie 2024 – Ziua Porților Deschise la Serviciul Adopții-Postadopții, când toți cei care doresc să adopte, pot afla informații clare direct de la specialiștii serviciului de resort, iar pe data de 6 iunie 2024 la sediul instituției de pe strada 1 Decembrie 1918, nr.14 Arad, se va organiza o masă rotundă destinată familiilor adoptatoare.

 

Cei interesați pot afla mai multe informații și de pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție https://sina.anpdca.ro/

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției