Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au achitat în ultimii 3 ani despăgubiri de circa 11 milioane de euro în baza asigurărilor de răspunderi dedicate afacerilor, conform unei analize efectuate la nivelul asociaţiei. Această valoare a fost plătită pentru 4.600 de dosare de daună care corespund unor cheltuieli generate de producerea anumitor prejudicii terţelor persoane de către companiile asigurate.
Potrivit analizei remise AGERPRES, aceste cheltuieli pot fi pentru acoperirea daunelor materiale, a cheltuielilor de judecată, dar chiar şi a celor medicale ca urmare a unor vătămări corporale de care compania asigurată este răspunzătoare. „O asigurare de răspundere faţă de parteneri, indiferent că sunt angajaţi, clienţi, furnizori, distribuitori sau proprietarii clădirii în care ne desfăşurăm activitatea, este un semn de responsabilitate managerială şi de bună guvernanţă – în contextul în care această asigurare poate fi chiar garanţia continuităţii afacerii în cazul în care producem accidental daune unor parteneri”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR, citat în comunicat.În prezent, doar 6% dintre companiile active din România deţin o asigurare de răspundere civilă legală şi/sau profesională. Cu toate acestea, interesul faţă de această formă de asigurare a crescut cu 20% faţă de anul 2022.
„Sunt riscuri pe care le luăm în considerare doar din punctul de vedere al daunelor directe pe care le pot produce. Dar, de exemplu, un incendiu poate produce, pe lângă daunele materiale şi financiare proprii, şi prejudicii importante angajaţilor, colocatarilor, clienţilor sau partenerilor de business. Un plan #BusinessSOS dedicat specificului unei afaceri va face mereu diferenţa într-un litigiu”, a precizat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR. (sursa: Agerpres)