Subvenții, doar pentru fermierii cu certificat de formare profesională, asta prevede ordinul de ministru publicat de Ministerul Agriculturii.
Astfel, fermierii ar urma să facă un curs online, plătit tot de ei, dacă vor să primească bani de la stat.
Deși inițial proiectul prevedea că sunt eligibili la plata subvențiilor doar cei care dețin diplomă de bacalaureat, după doar câteva ore de la publicare au apărut modificări.
Noul ordin spune că, indiferent de câtă școală are fermierul, acesta trebuie să facă un curs online de pregătire profesională, care costă aproape 200 de lei și durează 18 ore.
Ordinul de ministru prevede ca toți cei care au culturi și folosesc produse fitosanitare, trebuie sa aibă un certificat de formare profesională pentru a obține subvenție de la stat. Explicația reprezentanților din agricultură este simplă. Se cere această instruire ca o condiție suplimentară pentru încasarea subvențiilor de la stat, pentru că nu toți fermierii știu să folosească produsele fitosanitare.
Conform ordinului de ministru, toți românii care încasează subvenții trebuie să se înscrie la cursul de formare profesională, fără excepție.
sursa digi 24