mitingSusţinătorii Casei Regale a României au organizat, în cursul serii de ieri, un miting în Piaţa Avram Inacu.
Din păcate pentru organizatori, doar patru persoane erau prezente la ora de start a aşa-zisei manifestaţii.
Dotaţi cu afişe şi chiar cu o portavoce, susţinătorii regalităţii au fost nevoiţi să se recunoască înfrânţi după apro­- ximativ o oră de stat la taclale.
Iniţiatorul evenimentului a fost Horaţiu Bogatu, care este la prima acţiune de acest fel. Acesta s-a arătat dezamăgit de faptul că arădenii nu au răspuns chemării sale, dar spune că nu va renunţa şi că pe viitor va mai organiza ase­menea evenimente. „Vom organiza mitinguri din trei în trei săptămâni. Rămâne de văzut dacă tot aici (n.r. Piaţa Avram Iancu) sau în alt loc. Nu ne vom descuraja, dar este păcat că arădenii nu au venit să susţină Casa Regală a României”, ne-a spus Horaţiu Bogatu.
Pe statuia amplasată în Piaţa Avram Inacu, susţinătorii fostului rege Mihai I au lipit două afişe care îl înfăţişau pe fostul suveran. Deşi zeci de tre­cători au fost în zonă la orele programate pentru miting, nimeni nu s-a oprit pentru a se alătura protestului.
Unii dintre cei prezenţi la această manifestare îi considerau fricoşi şi laşi pe arădenii care nu au dat curs chemării la miting.

Recomandările redacției