Documente „achiziționate” cu 2.000 de lei, depistate într-un tren internațional

0
136

Prețurile la documente false au crescut, probabil odată cu venirea coronavirusului în România. Un srilankez a obținut chiar două documente false la prețul de 2.000 de lei. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că sunt și persoane care vor să ajungă în Italia. Bărbatul din Sri Lanka a prezentat la controlul de la frontieră un permis de ședere cu însemnele statului Italian.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat un cetăţean din Sri Lanka, intrat legal în ţara noastră, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosindu-se de un document de călătorie fals, pentru a ajunge în vestul Europei.

În noaptea miercuri spre joi, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat o persoană care călătorea ca pasager într-un tren internaţional care circula pe ruta Bucureşti Nord – Viena.

La controlul specific, bărbatul a prezentat un paşaport emis de autorităţile din Sri Lanka şi un permis de şedere cu însemnele statului italian. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de şedere prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Totodată, asupra persoanei a fost descoperită şi o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Italia, falsă şi aceasta.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este cetăţean din Sri Lanka, are 45 de ani şi a intrat legal în ţara noastră în baza paşaportului personal în care avea aplicată viză eliberată în scop de muncă pe teritoriul Românei.

Bărbatul a declarat că a obţinut documentele de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, contra sumei de 2.000 de lei. A recurs la această metodă întrucât nu era în posesia unei vize care să îi permită să călătorească într-o ţară din vestul Europei. Astfel, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.