Doi urmăriți internațional au fost prinși la graniță… dintr-un foc. Poliţiştii de frontieră au depistat şi predat echipajelor IPJ Arad doi bărbați căutaţi de autorităţile franceze pentru infracţiuni contra proprietăţii.

Luni, 03.06.2019, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-au prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul român C.I., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în judeţul Suceava, respectiv cetăţeanul român I.D., în vârstă de 27 de ani, având domiciliul în judeţul Alba.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele celor două persoane erau emise, de către autorităţile franceze, mandate europene de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. În ambele cazuri, persoanele au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în  vederea dispunerii măsurile legale.

Recomandările redacției