Milionarul Dumitru Puzdrea, în vârstă de 80 de ani, a fost găsit mort în casă, miercuri dimineață, de soția lui. Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă iar în aceste momente criminaliștii fac cercetarea la fața locului.

Dumitru Puzdrea s-a născut la data de  17 octombrie 1942, în comuna gorjeană Turburea. Acesta a fost deputat de Neamț din partea PRM și apoi, între 2000 și 2008, a fost deputat PNL.

Cunoscut în mediul de afaceri ca proprietar al complexului Expoflora, din zona Herăstrău, acesta ar fi vândut terenul de aproximativ 37.000 de metri pătrați către una dintre cele mai mari companii imobiliare din România, pentru suma de 60 de milioane de euro. Terenul respectiv include 19 clădiri vechi, ce urmează să fie demolate de către dezvoltator, care va construi pe acest teren o zonă rezidenţială. Actul de vânzare-cumpărare a fost semnat de către fiica lui Puzdrea, Andreea Ruxandra Marinescu.

Surse judiciare au afirmat că acesta a fost găsit de soție. Milionarul era căzut în curte, plin de sânge, la cap și la brațul stâng. Conform anchetatorilor, rănile s-ar fi produs prin cădere după ce Dumitru Puzdrea și-ar fi pierdut cunoștința.

Milionarul era plin de sânge

La fața locului au ajuns, în scurt timp, un echipaj SMURD și o echipă de polițiști din cadrul Secției 2. După ce a fost constatat decesul, la fața locului au ajuns mai mulți ofițeri ai Serviciului Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și o echipă de criminaliști, care au început cercetarea la fața locului.

Ulterior, trupul milionarului Dumitru Puzdrea a fost ridicat și transportat la Institutul Național de Medicină Legală, pentru realizarea necropsiei.

Surse judiaciare au declarat, pentru Gândul, că după o primă analiză a cadavrului, Puzdrea nu pare să fi fost supus unei agresiuni evidente, însă o concluzie clară va putea fi trasă doar de către medicii legiști.

Fondatorul Henkel, dispărut într-o râpă 

Mlionarul Marius Ivan a murit la doar 64 de ani în urma unui accident stupid. Fondatorul Henkel România, tată a trei copii, a urcat la Cota 1.400 din Sinaia și a vrut să facă o poză. Din neatenție, Marius Ivan a căzut, însă, într-o râpă și a picat în gol 50 de metri.

Milionarul Marius Ivan iubea sportul și drumețiile la munte, însă foarte discret în viața personală și cunoscut ca un om foarte serios în afaceri. În urma lui rămân trei copii, o fată și doi băieți, care îl vor conduce joi pe ultimul drum.

Marius Ivan, cunoscut pentru companiile sale Dufa și Henkel, dar și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața imobiliarelor, și-a pierdut viața după un accident stupid. Omul de afaceri craiovean avea 64 de ani și a căzut într-o prăpastie la Cota 1.400 de la Sinaia în timp ce încerca să facă o poză.

Trupul neînsuflețit al lui Marius Ivan a fost recuperat luni seară de salvamontiști, iar pe contul de Facebook Salvamont Prahova au apărut mai multe fotografii din timpul operațiunii.

Marius Ivan era un cunoscut oameni de afaceri. Este fondatorul companiilor de lacuri și vopsele Dufa și Henkel și cel care a finanțat prin anii 90 echipa de baschet a Craiovei. După ce a vândut companile Dufa și Henkeel a intrat în domeniul imobiliar, prin compania Creativ Global Property.

Marius Ivan și-a început afacerile în România imediat după Revoluție, importând produse de larg consum din Germania. Mai apoi, acesta a reușit să creeze brandurile Dufa și Henkel Bautechnik România.

Cu o înălțime impresionantă de 2,04 metri, Marius Ivan era cunoscut sub porecla „Gigantul’, jucând baschet în tinerețe, timp de 16 ani, la Universitatea Craiova, potrivit realitatea.net.

‘Am fost selecționat de câteva ori și în lotul național, dar în perioada în care am jucat eu România n-a avut rezultate spectaculoase, spunea Marius Ivan pentru Business Magazin în urmă cu mulți ani.

Astfel, Marius Ivan a rămas mereu un pasionat al sportului, inclusiv de gimnastică, înot, golf. De asemenea, Marius Ivan se mândrea atunci și cu progresul său pe terenul de golf, reușind la un turneu Henkel o lovitură din categoria ‘hole în one’. A introdus mingea de golf în cupă dintr-o singură lovitură.

sursa: gandul.ro; viva.ro

Recomandările redacției