bancomatUn echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în serviciu de menţinere a ordinii publice în zona centrală a municipiului Arad, a depistat  două persoane care încercat să sustragă bani dintr-un bancomat, cu ajutorul unui dispozitiv improvizat.
Atenţia jandarmilor a fost atrasă de faptul că cele două persoane, aflate în faţa bancomatului, purtau haine cu glugă, pentru a-şi acoperi feţele, iar la vederea jandarmilor au încercat să se îndepărteze. Au fost însă oprite iar după verificările efectuate s-a stabilit că acestea sunt Ioan H., şi Alexandru G., cu vârsta de 22 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad.
„La controlul corporal preventiv efectuat, jandarmii au găsit asupra celor două persoane două dispozitive metalice confecţionate artizanal, cunoscute ca dispozitive „gheară”. Persoanele au recunoscut că au încercat să sustragă bani cu ajutorul dispozitivelor, în momentul în care au fost observate de jandarmi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectora­tului de Jandarmi Judeţean Arad, maior Emilia Fînaţă.
Celor două persoane le-au fost întocmite actele de constatare, fiind susceptibile de tentativă la infracţiunea de „furt calificat”. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.
(C.G.)

Recomandările redacției